Management strategic in condiții de criză


Mecanismele economice sunt în criză în întreaga lume. Știu că nu e o noutate, și poate că acest articol este doar un alt mod de a spune lucruri de mult spuse.

Valorile tradiționale care au făcut din economia mondială să fie în creștere nu mai sunt viabile, sau nu au mai fost, pentru a susține în mod constant această creștere. Întrebarea fundamentală este: de ce s-au schimbat aceste valori? Practic întrebarea potrivită este: când s-au schimbat aceste valori?

Privind mai atent la ceea ce se întâmplă prin lume constatăm totuși că anumite crize sunt mai ușor suportabile iar altele se afundă din ce în ce mai mult. Totul ține de mecanismele de protecție asigurate de un management strategic corespunzător. Și nu mă refer aici la protecția socială prin care încurajezi consumul bahic sau … mai bine mă abțin.

Strategia este un termen care provine din armată, așa că pentru a înțelege cel mai bine ce se întâmplă ar trebui să facem o paralelă cu acest domeniu. Și fiindcă conflictele armate nici nu sunt de conceput în viața reală, vă propun, dacă aveți răbdare, să încercăm o comparație a mecanismelor economice cu jocurile de strategie, în care de cele mai multe ori este vorba de dezvoltarea puterii economice și armate. Oare? Mai ales în momentul în care nu este un joc one-by-one treaba devine și mai grea.

Într-un joc, o alianță este formată din diferiți oameni, din diverse locuri, cu diferite experiențe.

Forța alianței este dată de: coordonare, implicare și coeziune și apar odată cu rezultatele, din apărare sau mai ales din atac.

Ca în orice război, multe din rezultate sunt influiențate la masa tratativelor, în care te întâlnești cu inamicii pentru a discuta reguli sau măcar linii directoare, avantajoase tuturor sau tratative cu alte alianțe în scopul sprijinului defensiv sau ofensiv.

Din pacate, multe din rezultatele de pe parcurs sunt influiențabile de spioni. Spioni inflitrați în alianțele inamice care pot divulga folosind diferite canale de comunicare, număr de armate, probleme de coordonare, organizare de defensive sau acțiuni majore de atac.

Un lider bun poate contracara si discredita jocul spionilor, atata timp cat folosește mesaje derutante, în sensul organizării unei acțiuni majore de atac spre un jucător și redirectarea de fapt cu forțe mai restrânse de încredere spre o altă locație.

Ignorând spionii, într-un joc, nimeni nu te poate constrânge să nu fii altfel decât în viața reală. Să încerci să fii un om de onoare și să obții victorii pe alte căi: dintre care cea mai importantă este aceea de a cunoaște foarte bine adversarul, de a studia natura atacurilor sale și a-l contracara corespunzător, de a-ți doza resursele în așa fel încât să pierzi cât mai puțin, șicanându-ți adversarul atunci când se așteaptă mai puțin.

Ați ajuns până aici și nu ați găsit încă legătura? Să încercăm puțină lumină.

Alianță = un partid? Rămâne de studiat.

Jucător = Noi cu resursele pe care le avem fiecare.

Paralela

În realitatea zilelor noastre jocul este de fapt bazat în mare parte pe spioni și pe atacuri sub limita regulamentului. Scopul este să-l denigrezi cât mai mult pe adversar, să-l pui în poziții cât mai incomode și să te lauzi cât mai mult cu asta. Spionii joacă, de cele mai multe ori, rolul de agent dublu sau triplu, urmând un interes meschin propriu, fără a avea totuși un scop strategic precis și bine definit temporal. Aș spune că este vremea ciocoilor. Vremea în care Dinu Păturică își pune în umbră ciocoiul vechi, folosind diverse tertipuri, din care nici unul având la bază valorile morale tradiționale: onoarea, respectul sau demnitatea.

Puterea spionilor/ciocoilor crește cel mai mult odată cu creșterea haosului, dar de cele mai multe ori sfârșesc în uitare. Credibilitatea lor scade exponențial în momentul în care sunt descoperiți de una din părțile implicate, sau când nu manifestă un interes la fel de crescut și intens ca până într-un anumit moment dat. Până și spionii trebuie să manifeste o contanță în mizeriile pe care le fac. În încercarea de a vă stârni un zâmbet: Culmea prostiei: Să fii atât de prost încât să obții locul II la campinatul mondial al prostiei. :)

În contextul jocului pe bază de spioni nu ai cum să ajungi să-ți cunoști într-atât de bine adversatul încât să poți face față unei schimbări de strategie constructivă, fiind îndeajunse 2-3 eșecuri pentru a duce alianța la autocanibalizare, pentru că ajungi să fii dependent de sursele de informare iar dacă acestea dau greș sau sunt descoperite, eșecul este garantat.

Metaforic vorbind, spioni poate însemna de fapt un set de politici și practici care nu au legătură cu valorile tradiționale ale onoarei.

O fi mai bine în alte părți?

La nivel teoretic într-un joc cu mecanisme politice solide, și stategii reale, implicare, coeziune și coordonare, apar niște reguli etice de guvernare a conflictelor. Și anume: NU ataci dacă nu ești pregătit. Toată lumea trebuie să fie pregătită pentru a fi atacată. De cele mai multe ori succesul în apărare este dat de ințiativa de a face ceva, chiar și un atac bine organizat.

Alianțele știu când toți jucatorii sunt amenințați și iau decizii strategice de oprire a oricârui conflict major și coeziunea spre binele celor mulți, pentru că în felul acesta asiguri succesul viitor și sustenabilitatea alianței. Binele celor mulți nu este dat în nici un caz de pomeni, ci de strategii de dezvoltare cu scopuri precise și control strict. La orice greșeală, încălcare a normativelor sau neîndeplinire a scopurilor de pe parcurs, sancțiunea este una singură: eliminarea, în viața reală marginalizarea jucătorului.

Arbitrii

În jocuri există arbitrii care sancționează prompt orice abatere de la regulamente sau compormanet dezonorant între partenerii de joc.

În viața reală există Justiția, care constituțional este independentă și multe altele. Teoretic. Orice sistem este dependent de sursele sale de finanțare. Iar cum finanțarea este controlată din punct de vedere politic, și cum politicul se schimbă, atunci arbitrii țin mai mult cu cei la putere și puțin mai puțin cu cei care nu sunt, au fost și pot veni. Matematico-economic vorbind, ioc independență.

Aici e o altă mare sincopă strategică. Arbitrii nu-și fac treaba cum trebuie și la timp. Și asta nu numai din cauza finanțării, ci am o bănuială că uneori și profesionalismul poate fi un impediment. Cine suferă? Jucătorii cei mulți! Pe ce perioadă? 

 

Ctrl+Q

Din păcate în viața reală nu-ți poți da un Quit cu sau fără Save ca într-un joc!

Aici detașarea și ignoranța față de strategiile macro par a fi cele care ne pot ajuta într-un succes personal cel puțin pe termen mediu. Este clar că o alianță îți poate influiența negativ sau pozitiv cursul individualist… dar îți poți minimiza impactul prin strategii de independență față de acțiunile greșite ale uni alianțe sau alta. E greu să fii independent, dar nu imposibil.

Cel puțin într-un joc poți încerca.

 

Numele de pe parcursul acestui articol sunt pur și simplu întâmplătoare și fără nici o legătură intenționată cu realitatea. Acest articol nu este unul politic, chiar dacă poate lăsa loc la interpretări nedorite. Nu este nici o problemă dacă nu ați înțeles nimic din ce scrie aici. Pentru roșii și ouă electronice există o secțiune de comentarii mai jos. :)

4 gânduri despre „Management strategic in condiții de criză

  1. Ionut: Era pentru cine vrea sa inteleaga. Toti suntem la urma urmei o alianta, deci sursa problemelor putem fi chiar noi.

    Apreciază

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑