Pastel color – Iasi 2(zero)11


Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare, fără a ne simți rușinați sau afectați. Personajele sunt deosebit de reale și nu au fost rănite sau afectate în timpul fotografierii. Nici măcar moral…

Era o zi plăcută de toamnă în al doilea deceniu al celui de-al treilea mileniu. În fața Centrului de Cartier Tătărași al Primăriei Iași, închis de mult timp, zăcea liniștit un Automat de informare, documentare și consultare  adresat cetățeanului.

Animalul

(la patruped mă refer)

Vajnicul paznic patruped veghează liniștit la intrarea pe care nu va mai păși nimeni astăzi, dar va face foarte multă gălăgie în caz că se vor găsi niște măzgălici să mai deseneze ceva pe perete.

”De ar fi desenat la feminin stăteam invers… ”, își spunea el și-și văzu nepăsător de pază. ”Poate o fi autoportret?… Ehhh mai bine mă uit la ușă”

 

 

WP_000881

 

El

Probabil muncitor în drum spre casă, după aspectul sacoului, paznic la un șantier sau o instituție de stat, purtând o șapcă impecabil de gri, cu înscrisul spălat de ani al numelui vreunui partid, aghezmuit cu un vin care a văzut strugurii doar la televizor, atras irezistibil de posteriorul tinerei preocupate de …

Ea

Tânără liceancă secsi în așteptarea iubitului, sau pur și simplu doar pentru a se simți importantă în lipsă de preocuparea de acasă, manifestând față de orice interesat, veleități de ”aitistă” jucând un MahJong pe automatul de informare cetățenească.

Planul Apropiat

WP_000883

N-am reușit să surprind suficient de bine momentul în care el este dat pe spate de o mișcare superbă a pieselor în cădere de pe posteriorul ei, mușcând senzual dintr-un covrig cald de 1 leu nou.

 

Aceasta este stimați urmași imaginea de azi a orașului academic Iași, fost potențial oraș capitală a culturii europene, batjocura trecutului inițiator al României mari și a Junimismului.

 

Așa cum în Starship Troopers se spunea la știri ”Do you want to know more…” vă recomand să citiți pagina de SF a Primăriei Iași, cea cu Proiecte strategice: http://www.primaria-iasi.ro/content.aspx?item=1819 (scuze Proiecte strategie… că doar estem români don’le). Nu vă stresați dacă nu puteți deschide detalii despre Tunelul Tătărași sau Terminalul Cargo Iași. The page cannot be found apare tuturor, inclusiv inițiatorilor visători ai acestor proiecte strategie. :)

 

Nu știu dacă mai are sens să comentăm sau să încercăm să aflăm cât a costat securizarea acelor terminale. Oricum pentru știința celor care le-au securizat sunt niște opțiuni în politica locală de securitate care previn rularea aplicațiilor din Help sau încărcarea paginilor web.

Până atunci, distracție plăcută celor care se plictisesc acasă. Încercați și telefonul fix de lângă poate merge pe linia ero :)

PS. De fapt eu vroiam să încarc un site porno pe terminalele primăriei… asta pentru că se poate. Vreți poze?! :)

15 gânduri despre „Pastel color – Iasi 2(zero)11

  1. :)) Trec zilnic pe acolo, si aproape de fiecare data cand intorc privirea catre acel „Centru” vad persoane care se joaca („CS”) la acele terminale :)) Un site porno ar crea cozi interminabile, merita testata ideea :P

    Apreciază

  2. mai Valy. Ai tu initiative… dar mai ai de munca. Atat de multe ai de invatat, incat nici nu-ti imaginezi… Eu iti urez succes.

    Fratele meu are o vorba: „uita-te in dreapta, cand nu ai nimic in stanga !” Stii de ce imi spune asta mereu?

    Spune-mi te rog, Valy, cine te-a invatat sa pui titlurile astea articolelor? Titlurile nu se pun la intamplare, sau pentru ca, intr-un fel, au o oarecare legatura cu vreo idee indrazneata de-a ta. Un titlu trebuie gandit ca lumea, vreau sa zic gandit BINE. Apoi trebuie sa exprime ceva INTERESANT. La un titlu bine ales trebuie sa stai cel putin 3 ore. Iti vine sa crezi?

    Apoi, spre a te lumina putin. Pe viitor sa stii ca titlurile (sau cuvintele care formeaza titlul) nu se scriu intre paranteze. Nu stiai asta nu? Cumpara orice carte buna, si vezi daca are vreun cuvant intre parenteze.

    Sa nu te superi, articolul nu e interesant. Arata Iasul asa cum a fost mereu. Ai spus ceva absolut nou? Vedem asta zilnic…auzim la stiri…la radio… HELLLOOO !!

    Te rog nu pune pe blog ceea ce ti-am spus acum. Lasa totul intre noi.

    Eu am vrut doar sa te ajut. Ai atat de multe de invatat, dar atat de multe, incat daca ai sta 10 ore pe zi, timp de 5 ani, tot nu ti-ar ajunge sa devii macar… mediu.

    Apropo, nu conteaza neaparat limbajul pe care il folosesti. Degeaba incerci sa impresionezi prin cuvinte „lucrate la menghina”. E vorba de ceea ce exprimi in articol… Daca spuneai o singura fraza, dar buna, in care sa surprinzi CEVA, atunci ea facea mai mult decat 1000 de pagini !!

    Succes oricum pe viitor !

    Dar nu uita ca esti un informatician. Scrie despre informatica, daca esti intr-adevar bun la informatica. Daca nu stii nici acolo ce sa scrii, unde zici ca ai experienta, imagineaza-ti ce lucruri „interesante” ai sa spui despre altele….

    Fii bun la un lucru si doar la acela. Unul singur. Fii bun la informartica, fiindca acolo ai experienta. Daca vrei sa treci la altceva, fii pregatit sa-ti petreci inca vreo 10-15 ani de munca zilnica, de dimineata pana noaptea.

    Personal, eu cred ca nici la informatica (sau retele) nu esti bun. Daca erai bun inventai un sistem nou de retea, ceva… Deocamdata tu scrii pasteluri colorate…

    Succes la scris pasteluri… Daca viitoare pune si niste poze din acelea, porno…

    Apreciază

  3. Narcisa, sau Justin, in primul rand iti multumesc pentru critica constructiva.
    Acum de dragul discutiei, trebuie sa stii ca nu ma cred un oareşce scriitor sau gânditor literar sau literat. Sunt un băiat de la ţară aitist care se amuză de cretinătăţile unui sistem. Am uitat să pun în articol faimosul sistem de înregistrare pentru plata on-line a taxelor: https://dfpl.primaria-iasi.ro/inregistrare.asp Completati trimiteti si o sa va amuzati copios :)

    Sunt convins ca o sa am multe de invatat din arta scrisului, dar nici nu o sa fac o pasiune din asta. Cu titlurile… 3 ore… brrr Respect si atat! :) Nu inteleg de ce te-ai luat de paranteze cand eu nu mi-am propus sa scriu o carte buna :) (zero) este un mod de a-i persifla pe cei care scriu o (o) in loc de 0 (zero). Stii… se intampla asta chiar pe acte oficiale :)

    Sunt convins ca nu o sa ma supar, si nici nu o sa ma afectez si de asemenea, cred totusi ca articolul ti-a starnit putin interes mai ales ca ai alocat atata timp sa-mi spui ca nu e interesant :) Chiar si ca studiu de caz, o scriere, sau un articol prost poate deveni util pentru cei care vor mai mult.
    Despre uratenia orasului, hai sa fim seriosi: Nu ne putem trai o viata intreaga vazand doar partea goala a paharului. Iasiul este frumos prin insusi oamenii sai, nu toti bineinteles, iar eu vad adeseori momente, oameni si fapte de exultare in jurul meu.
    Nu pot sa nu pun in blog ceva ce nu am pus eu. Este opinia ta si din cate ai sesizat nu folosesc moderare. Daca as fi absolut de acord ca emit numai adevaruri absolute sau ca eu sunt cel mai tare din parcare nu dadeam voie decat p.c.istilor sa comenteze pe aici, nu? Altfel atat timp cat se respecta limitele de limbaj gasesc ca este normal sa fie si pareri contra. Sorry ca nu stiai asta.

    Subtila chestia cu 10 ore si 5 ani. Puteai sa spui din prima ca sunt prost, dar…. spune-mi si de ce crezi asta. Nu ma lasa asa in intuneric daca vrei sa ma ajuti. Daca te-ai simtit bine spunand asta… singur/singura… atunci nu uita sa te autocompari cu placerile singuratice. Altfel fa-ma sa inteleg.

    Articolul, stimabila este despre IT. Mai citeste odata substratul. Eventual categoria. Porcaria aia de automat de informare al cetateanului este o chestie de IT. Si ca sa-ti explic: chestia aia se poate secuziza, fapt care probabil a fost prevazut in contractul de achizitie. Este la limita bunului simt sa pui un aparat din bani publici de pe care se pot accesa jocuri si site-uri porno. Nu crezi? Daca mai citesti odata ai sa intelegi ca le-am sugerat si cum se face secuzizarea. Daaaaaar… ai o problema de paranteze cu titlul si te-ai gandit ca e inca o ocazie buna sa ma pui la colt. Oare ai reusit?! Sau te-ai mai auto-discreditat odata, dovedind ca inainte de a scrie trebuie sa stii sa citesti?!

    Despre informatica si bunaciunea mea acolo… ma abtin sa comentez. Daca esti din domeniu, atunci faci parte din categoria refulatilor si cu asta incheiem discutiile. Cate carti ai scris care se afla la bibliografia admiterii pe pusturi de IT la SRI?? Sau la alte organisme de stat?! Nici una?! Atunci incearca sa te abtii in coltul tau pe domeniul asta. Despre literatura o sa ma mai documentez :) … in alta viata :)

    PS: Traim intr-o tara libera. Poti sa te uiti la Nora pentru mama in loc sa pierzi timp pe aici :)

    Apreciază

  4. narcisa mama da ce tare esti fata… tu erai aia de faceai mahjong acolo? :))))
    valy nu pierde timp cu astfel de chestii mai bine sparge saitu de la primarie sa ne distram mai tare… :))))

    Apreciază

  5. scuze ca a aparut mesajul meu pe blog. Chiar nu mi-am propus asta.. Credeam ca mesajul va fi viziualizat de un „moderator” inainte de a aparea pe site. Plus ca te-am rugat sa nu apara pe pagina ta.

    Mii de scuze, aici am gresit rau. Data viitoare iti scriu mesaj la contact. N-am vrut sa citesti decat tu, Valy, mesajul. Nu era pentru ceilalti.

    Am vrut sa te ajut, cumva, nu sa te critic.

    Apreciază

  6. Narcisa, nu ai de ce sa-ti cer scuze. Nu este prima data cand scrii aici, asa ca trebuia sa stii ca nu exita moderare.
    Inca-odata: nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Sunt opiniile tale. Sigur uneori putem folosi sistemele de e-mail pentru a transmite ceva care dorim sa ajute si-ti multumesc daca asta ti-a fost intentia. Critica e buna oricand indiferent cat de acida este.
    Repet: articolul este despre IT.

    Apreciază

      1. Vasile, departe de mine gandul de a inchide gura cuiva. Iar pe Google sau alte site-uri nu ai cum sa gasesti informatii despre anumite pseudonume. Este libertatea fiecaruia de a se simti liber in exprimare prin utilizarea de pseudonume iar responsabilitatea asumarii unor critici sau idei este departe de cultura noastra balcanica.
        De altfel, discutiile in contradictoriu sunt de cele mai multe ori sursa unor idei mai bune… totul este sa folosim un limbaj decent si sa ne suportam unii pe altii ;)

        Apreciază

  7. Narcisa, dar tu de cand postezi online? e clar ca ai facut intentionat postarea sa o vada toata lumea ;)) ce rost avea un mesaj privat?

    Apreciază

  8. @Ionut: „e clar ca ai facut intentionat postarea sa o vada toata lumea ”

    Ionut, tu vezi undeva aici pe blog vreo pagina de contact, unde sa pot scrie un mesaj privat?

    Cred ca singura cale este la comentarii…

    Apreciază

  9. Narcisa este un about acolo si multe referinte la valy greavu pe Google. Ai vrut sa re Dai mare si ai demonstrate inversul :) poti sa recunosti? Apropo de CE crezi ca mr greavu e prost? :) De deagu discutiei…

    Apreciază

  10. Eu am fost o singura data in Iasi, anul asta 2011 si am stat 2 zile.
    Observatiile si comentariile autorului reflecta realitatea.
    Apreciez totusi ca exprimarea a fost totusi finuta, protectoare.
    Mai vreau astfel de articole……….mai vreau
    Poate le vad si persoanele care trebuie sa gestioneze aceste lucruri.
    Adica e bine ca se atrage atentia, ca se comenteaza…poate pana la urma se si imbunatatesc lucrurile.
    Va iubesc pe toti :)
    (toti oamenii trebuie sa fie iubiti si ajutati)
    Va multumesc ca mi-ati citit gandurile.
    Florin (Pitesti)

    Apreciază

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑