Automulțumirea – O abordare personală

Nu! Acest articol NU este despre politică. Este o sinteză, o autoevaluare a mea pentru o perioadă de 3 ani. Dacă vreți politică pot spune doar că anumite teme și idei din acest articol se pot regăsi și în acesta.

Scuză: Acest articol poate conține greșeli de scriere, virgule și exprimare.

 

În 2010 scriam un articol despre feedback-ul pe care-l primesc anual din partea studenților, în mod direct sau indirect. Mi-am dat seama atunci că evaluările anuale pe care el fac studenții la noi, sunt bune, dar nu suficiente, de aceea am procedat la a îmi crea propriile mele formulare de feedback, în general orientate pe partea negativă. Complet anonime, ceream doar păreri sincere: Ce v-a plăcut la cursul X și 10 lucruri care nu v-au plăcut pe diferite componente ale unui curs.

Cred că, de fapt, începusem mai devreme cu feedback-urile acestea anonime și apoi în 2010 am început să le analizez altfel și să-mi fac o strategie de a elimina sau diminua aspectele negative specificate în feedback, atât cele legate de conținutul cursului, modul de prezentare, interacțiunea cu studenții, modul de adresare și comunicare, modul de lucru la laboratoare, modelul de evaluare, feedback-ul meu în timpul desfășurării activităților și comunicarea/feedback-ul post-evaluare.

Am învățat de la americani despre conceptul de Politically Correct, dar atâta timp cât ai trăit într-o altfel de societate, nu ai aceeași abilitate de a-l aplica, uneori sforțările de a fi cât mai P.C. apropiindu-se de ridicol.

La următoarea evaluare, am constatat că în mare parte, pe lângă aspectele negative pe care le știam deja au apărut și altele noi, gradul de nemulțumire fiind oarecum mai accentuat.

În încurajările mele am spus că este timpul să-mi asum aspecte mai pragmatice, apelând astfel la tehnici din domeniul managementului riscurilor: am identificat punctele slabe (vulnerabilitățile), am identificat amenințările posibile (scăderea satisfacției studenților, a interesului lor, vorbele pe la ”colțurile internetului”, etc., etc.), am stabilit planul de tratare a riscurilor, în care le-am inclus și pe cele asumate și … a început un nou semestru cu încredere.

Următoarea evaluare… aceleași aspecte negative, plus încă vreo două.

Un nou semestru, o nouă evaluare… aceleași aspecte negative, plus încă vreo două.

Involuntar, atunci, pentru că acum le conștientizez, le-am ignorat pe cele pe care le cunoșteam deja și m-am axat pe analiza celor noi. Cred că de fapt așa făcusem și cu un ciclu în urmă… fapt care m-a pus pe gânduri…ajungând la concluzia că nu mai am o doză suficientă de nemulțumire ca să mă ambiționeze/determine să mă schimb, spirala mea evolutivă intrând pe o linie continuă spre automulțumire.

Grafic situația s-ar prezenta ca în imaginea următoare:

(PS: una din ironiile negustate de studenți: Nu înțelegi? Vrei să îți desenez? Pe mine m-ar amuza… pe mulți nu. Dacă mai aveți astfel de exemple vă rog să le postați în comentarii. Nu vă chinuiți să anonimizați că nu mă uit după IP-uri…)

 

Automulțumirea este mai periculoasă decât nemulțumirea, pentru că provoacă autosuficiență care determină dependența și tentația de a distruge orice formă de concurență.

Concurenții suntem în fapt noi înșine, pentru că o persoană automulțumită nu mai acceptă feedback-ul negativ sau îl ignoră pur și simplu cu prea multă superficialitate riscând să declanșeze toate ”amenințările”  posibile enumerate mai sus.

Termenul de ”inflitrați” nu e chiar unul corect pentru continuarea poveștii, dar unul util pentru colectarea feedback-ului brut, nativ și ne-acoperit de jena de a scrie ceva pe o foaie de hârtie. Foloseam de mult ”infiltrații” sau îmi făceam propriile mele conturi fake în rețea, pe forumuri, comunități și chiar în social media, cu scopul de a colecta informații. Dar când trebuie să convertești unul de-”al lor” în infiltrat treaba devine mult mai complicată, pentru că trebuie să construiești o relație de încredere, să oferi informații, suport/ajutor, să schimbi idei, păreri opinii, să fii sincer de mult prea multe ori, să arăți că nu ești afectat… Heeh greu. Și cum unul singur poate fi părtinitor într-o comunitate mare ar trebui să ai chiar doi infiltrați, fapt care devine consumator de timp și energii… dar… ai măcar o reflectare corectă a modului în care ești văzut de ceilalți.

Cu siguranță, fără un feedback pozitiv am rămâne permanent în zona nemulțumirii ceea ce poate fi destul de trist. Și dacă într-o zi ajungi să nu-ți placă reflexia ta în ochii altora, încearcă să găsești metodele de a fi altfel. Nu uita că aspectele negative pe care le putem colecta printr-un feedback onest, direct și dozat în timp, ne fac să înțelegem că nu suntem suficienți de buni pe cât am vrea să credem și că lupta pentru perfecționare nu se oprește niciodată. Aaaa scuze, se oprește de multe ori de fapt, în cele mai multe cazuri prin operațiunea de pensionare (scuze dacă las loc la interpretări nedorite), iar de multe ori e plină lumea în care trăim de autosuficienți alimentați de propria piramidă a prostiei… un concept asemănător cu cel descris la finalul articolului referit în prima parte a acestui articol. Și ca să-i trag și un fluviu: Fluviile maiestoase își iau apa din râuri puternice nu din toate pâraiele tulburi.

Concluzii!?

Nu cred că mi-am încheiat studiul meu. Încercând să-mi explic plafonarea autosuficientă printr-o metaforă: sunt tipul care a sărit prea tare pe trambulină merg înainte cu speranța că peste câțiva ani va reuși să mă mai nemulțumească ceva, să mă încurajeze și să pot evolua spre un orizont mai larg al autocunoașterii. 

Mulțumesc celor care mă ajută în evoluție!