Poveste din studenție – Cel mai lung examen


Final de semestru. Un semestru ciudat… foarte ciudat. Și totuși am încercat să mergem înainte.

Pe 13 martie 2020, ne gândeam că aveam de ales între a îngheța anul universitar și a găsi soluții rapide la a preda, comunica, evalua studenții etc. Ne-am salvat cu Moodle, Portalul FEAA, Zoom, Skype, Microsoft Teams, Facebook și altele. Încetul cu încetul ne-am adaptat și ne-am făcut treaba. Fiecare cât a putut de bine și acest făcut bine a fost foarte aproape de ceea ce facem în sala de curs… cred.

Este ora 21:58 și corectez lucrări ale studenților de anul I. Ca să fie un pic mai ca în realitate am făcut un grup de chat pe Skype cu studenții care au vrut să participe, pentru a discuta subiectele și de ce anumite note sunt așa cum sunt. Ce fac cei care nu au ajuns la examen, de ce unii au dat „rateu”… și de ce unii au făcut aproape perfect. În imagine un Pool în timp real cu de ce sunt aici. Scriind rezultatele s-au mai schimbat.

După ce am ajuns la o lucrare de 10 am rugat studenta să ne povestească cum a reușit o astfel de performanță. Ceva emoționant… dar degeaba. N-am scos nici o poveste de la ea… Am învățat domnu’ ce poate fi atât de spectaculos în asta?!

În timpul acesta, mai corectând o lucrare, mai răspunzând la mesaje, mi-am amintit de cel mai lung examen din viața mea de student.

15 iunie 1995 – Bazele Contabilității – Examen de an

Era fix după ziua mea. Bursa se terminase de mult… deci nu ne-am petrecut prea mult. Mă întâlnisem cu prietena mea, care mi-a făcut cadou o sticlă de sticlă de Cola de 1 litru și cu 3 prieteni colegi din liceu. Pe seară fusesem cu colegii de grupă la ultima repetiție. Eram 18 colegi și fiecare recita câte un curs în amfiteatrul de la Chimie de la Poli.

8:00 AM – Toată grupa în sală pregătiți cu foile albe și pixul. Aveam ceva foi albe pentru că era examen de an. 4 ore de curs pe săptămână și 4 de seminar, fusese ceva de învățat dar aveam satisfacția că știam.

8:15 AM – A venit asistentul, unul din cei mai faini si profesioniști contabili pe care-i cunosc. Copii, strângeți toate materialele, vine proful.

….

10:20 AM – Vine proful… Bună ziua. Scoateți o foaie și scriați-vă numele. A început apoi să ne dicteze subiecte. Bazele, strungul, principiile, conturi, balanță, bilanț… cam tot din Baze. Examen de 3 ore.

A plecat proful și a rămas doar dl Asistent. 3 ore! 3 ore în care am scris mult… Dar 3 ore care nu știu când au trecut. La final vine proful ia lucrările de la asistent… ne vedem la 16 pentru proba orală.

Nimeni nu spunea nimic…. abia după câteva minute cineva întreabă dacă poate să meargă la baie. Eram numai noi între noi. Isteria ne-a cuprins și am izbucnit toți într-un râs nervos… A înțeles că poate. N-a plecat nimeni din sala de examen.

17:35 – Apare proful cu teancul de lucrări. Se așeză la catedră își pune un pahar de apă minerală… și începe: A… – Mijloacele fixe. Se ridică A în picioare și începe…

18:20 Da. Bravo! Stai jos. B… Cheltuieli de capital…

….

Eram 24 în grupă iar în momentul în care se ridica cineva în picioare, nimeni nu mai respira. Mă uitam în jur. Parcă toți repetau ca pe Tatăl nostru ceea ce spunea cel ascultat.

2:00 AM – Da. Bravo! Stai jos. V… Deducerea de TVA…

Se ridică V în picioare. Toți eram în transă, iar V fiind cel mai înalt din grupă ni se părea că nu se mai termină… Totul devenise criptic de acum. Începe V să-și spună povestea iar proful începe să-și piardă privirea prin geamul deschis al unei săli de la etajul 2. Geamul ca și acum: sticla murdară și crăpată, vopseaua scorojită… Proful se uita în gol…

2:30 AM – Se face liniște… V nu mai avea nimic de spus. Nu mai voia să spună nimic… Pur și simplă stătea în picioare până aproape de tavan și-l fixa, aproape agresiv pe prof căutându-i privirea…. Se uită și el spre ceea ce țintea proful și nu distingea mai nimic prin întuneric.

Proful:

  • Acela este un tei! Copii, au înflorit teii pe Copou! Mergeți și vă bucurați de mireasmă. Notele mâine la avizier!

Această poveste a rămas în grupa noastră peste mulți ani. Și mai ales pentru că am râs isteric în parcul Expoziției până au dat zorii. Mergeam de la copac la copac și spuneam:

Acela este un tei! :)

Cele mai persistente povești, cele mai frumoase povești peste timp, sunt cele în care depășești greutăți alături de prietenii tăi, de familie sau de oricine pune umărul alături de tine pentru a depăși un moment greu. Orice greutate o treci mai ușor în mai mulți decât de unul singur.

Fiți mai buni!

 

 

 

Un comentariu

Comentariile sunt închise.