Problemă de Excel – Wildcard-uri

 

Acest articol are ca bază de pornire articolul: How to find and replace tildes and wildcard characters in Excel:  http://support.microsoft.com/kb/214138.

Într-o listă din Excel am avut surpriza să întâlnesc în mai multe celule din cele peste 7k de linii caracterul * (asterix). Cred că și începătorii știu că acesta este un wilcard. Wildcard-urile le folosim pentru căutări complexe, înlocuiri și așa mai departe.

Problema era că eu trebuia să înlocuiesc acele caractere cu nimic. Adică să le elimin din toate celulele.

Un simplu Ctrl+H, * la Find what, nimic la Replace with și Replace All mi-a oferit surpriza să mă lase fără nimic în tabel.

image

Ctrl+Z (de fapt Y pentru RoKeyb addicted) și analiză.

Wildcard-urile clasice din Excel sunt * (asterix) pentru orice caracter din celulă și ? (semnul întrebării) pentru un singur caracter.

Așadar, că articolul referit mai sus m-a ajutat să-mi dau seama că pentru a specifica faptul că un caracter de tip * sau ? ca să poată fi tratat ca atare trebuie prefixat cu caracterul ~ (tilda).

Dacă doriți să înlocuiți caracterul ~ (tilda) trebuie să utilizați expresia: ~~

În Word există mult mai multe wildcard-uri dar… mare parte inaplicabile în Excel.

Succes!

Dezbatere: Percepția centrului

Din sistemică… din teoria sistemelor, știm că reprezentarea grafică a unui sistem este realizată prin intermediul unui Cerc. În același timp un sistem poate fi descompus în alte sisteme.

Priviți cu atenție imaginea de mai jos:

Problema cu cercuri

Analizați, comparați, specificați și motivați întrebarea: Care este centrul cercului meu?

Sunt permise orice tipuri de interpretări, mai puțin cele explicit cu conotații Tabu!

2012 – The end … of my research

Se pare că m-a prins şi pe mine puţin fenomenul acestui 2012.

La început am vrut să scap de a aprofunda ceea ce se întâmplă, bazându-mă pe sintagma: Crede şi nu cerceta. Curios din fire am constat totuşi că această sintagmă nu există în Biblie, ci este o interpretare a slujitorilor religioşi…

Din contra, în Biblie scrie:

Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. (Matei 7:7)

Aşa că m-am pierdut câteva zile, dacă nu săptâmâni, în a cerceta cu amănuntul mai multe ipoteze ştiinţifice, şi nu numai, ale domeniului.

Cert este că nimic nu este cert. Şi cu cât te afunzi mai mult în studiu ajungi să constaţi că ştii din ce în ce mai puţin, şi ideea de bază este aceea a unor superstiţii insuficient motivate, documentate sau argumentate. Nici din partea susţinătorilor apocaliptici, nici a opozanţilor. Mai trist este că dacă insişti dai peste tot felul de idei catastrofice şi oameni la limita normalului psihic care susțin idei cu adevărat deplorabile. Aşa că am decis să mă opresc.

Lumea noastră, universul pe care-l cunoaştem se bazează pe un echilibru relativ la nivel cosmic. Acest echilibru poate fi disturbat în orice clipă fără ca noi să-l putem anticipa sau conştientiza. Iminenţa conștientă a unui sfârşit apocaliptic ar disturba orice activitate umană şi ar dezechilibra dezvoltarea social-economică sau a fiecărui individ în parte. De aceea, ori „eminențele cenușii” ne ascund adevărul, ori acesta nu există, ori într-adevăr 2012 este doar un bun instrument de marketing pentru industria cinematografică, scriitori sau media. Tind să cred că încasările le depășesc pe cele ale anului 2000.

Sugestiv pentru ceea ce se întâmplă:

Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. (Matei 24:11)

Câteva scenarii în schimb pot fi mai aproape de realitate, și se pot întâmpla în orice moment, sau niciodată, sau poate complet întâmplător în 2012:

1. O descărcare electromagnetică din Cosmos care poate distruge orice formă de comunicare sau dispozitiv electric de pe pământ… O astfel de descărcare nu o putem anticipa, nu știu dacă o putem contracara, iar singura problemă pe care mi-o pun este aceea a Internetului. Ce facem cu atâtea date stocate pe suporți electromagnetici? Avem la ora actuală o formă alternativă de stocarea a datelor digitale, în afară de imprimarea pe hârtie?

2. O schimbare a undelor cosmice în așa fel încât să ne afecteze activitatea bio-electrică a creerului, fapt care ne-ar schimba modul de viață, gândire și percepere a realității. Nu există în schimb nici un studiu științific, sau cel puțin nu ni se pun la dispoziție pentru că ar însemna recunoașterea testelor pe oameni.

Cel mai relevant articol care demitizează 2012 poate fi citit aici: http://www.fnet.ro/a-4-5-dimensiune/2012-descriere/ Sunt ceva greșeli în articol, și mai mult de atât nu știm cine este autorul, dar pare destul de liniștitor. Ideea de bază a articolului este că Viitorul nu poate fi prevăzut ci doar intuit.

Rămân la ideea că pentru a putea trece de orice scenariu, trebuie să învățăm să fim mai buni.  Să ne antrenăm undele cerebrale în adaptibilitate la schimbare. Iar acest lucru îl putem face doar prin a-i accepta pe cei din jur așa cum sunt (Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Matei 7:1), și de a încerca să gândim cât mai pozitiv cu putință.

Așadar: Să trăiți… pozitiv!

Blog la WordPress.com.

SUS ↑