Astăzi veneam ca de obicei la serviciu, cu rabla mea de mașină.
În fața barierei, un domn în costum și un portar.
- – Vă rugăm să parcați în altă parte.
- – De ce?
- – Pentru că a venit Guvernul la ședință la Iași și nu aveți voie să intrați aici.
- – De ce? Ce dacă a venit Guvernul, doar nu face ședință în parcare?
- – Nu dar are prioritate în parcare.
Așadar eram pus într-o postură destul de ingrată, pentru că oricum nu sunt locuri de parcare pe lângă Universitate… așa că riscam să nu ajung la ore. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus:
- – Domnule, în fața Guvernului, a Politicii și Politicienilor, prioritate am EU în calitate de responsabil al formării generațiilor viitoare.
Am deschis bariera din telecomandă și am intrat cu nesimțire în parcarea aproape goală.
Fiecare politician consideră Educația o prioritate, dar când vine vorba de fapte eu trebuie să stau drepți în fața Guvernului. Nu prea cred!
Relația de subordonare este inversă din prisma mea, pentru că dumnealor vin la guvernare 4 ani se umplu de oprobiul general prin ceea ce fac, pe când eu mă umplu de Glorie de-a lungul vieții. Ei trebuie să-mi servească intereselor mele, nu eu lor! Asta înseamnă autonomie universitară și prioritate în Educație! Vremea ciocului mic și a botului pe labe a trecut de mult. Atâta timp cât studenți mei câștigă premii internaționale sau sunt angajați pe bani grei în industria de profil, poți ține capul sus și a mă prioritiza deasupra Guvernului.
Nu am nimic cu politica și politicienii, dar am o problemă cu încălcarea depturilor mele în contextul în care trebuie să-mi onorez obligațiile pe baza lor.
