#PentruIasi

Nu știu cum să încep…

Întotdeauna este greu să începi ceva pentru ”alții”. Și cum întotdeauna avem ceva mai bun de făcut pentru noi înșine sau pentru apropiații noștrii, m-am hotărât să ”scriu puțin”, pentru a nu vă ocupa spațiul-timp cu cititul :).

Cei care mă cunosc știu că domeniul meu de expertiză este unul tehnic, nu civic sau social. Mă consider un bun cetățean și un membru destul de activ în social media, unde încerc să evit cât pot subiectele de politică și nu mă preocupă mondenitățile. Cei care mă cunosc mai puțin știu că sunt cadru didactic la FEEA (FEAA – Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor), dar nu știu exact ce fac acolo.

Puțină teorie și ipoteze

Sociologul și profesorul francez Pierre Bourdieu iniția în 1985 un nou curent de analiză și comportament al grupurilor sociale, definind spațiul social ca: un spațiu multi-dimensional, o mulțime deschisă de domenii care sunt relativ autonome, adică, mai puțin sau mai puternic subordonate în mod direct, în funcționarea și transformarea lor, la nivelul de dezvoltare economică locală. Dezvoltând idea, profesorul ieșean Tudor Pitulac afirmă în lucrarea sa: Inerție socială în spațiul românesc (2014) că: solutionarea individuala a problemelor comune in sens social reprezintă un fals răspuns în fața neputinței colective. Revenind la clasicim, Max Weber (1919) consideră că o autoritate carismatică  (n.a. – un leader)  este cel care poate pune bazele schimbării unui mod de conviețuire socială, chiar dacă este de părere că doar reformele treptate sunt cele care pot aduce beneficii pe termen lung societății. Emile Durkheim (1893) detaliază conceptul grupurilor sociale și mecanismele care le țin unite, identificând două modele fundamentale: solidaritatea mecanică – bazată pe conjunctura care-i pune la un loc pe oameni și solidaritatea organica – bazată pe interdependența și recunoașterea valorilor individuale ale fiecăruia. Fără a fi numaidecât critic, recunosc că nu am înțeles exact care sunt scopurile teoriei aplatizării piramidelor ierarhice ale lui Drucker (1988): este o constatare, observare faptică a unei realități ce tinde spre inerție, sau un îndemn la a deveni inerți? Închei această secțiune cu îndemnul de a nu ignora învățămintele lui David Faber (1988) cu privire la agitația socială și control.

Epoca Like and Share

Nu știu ce o fi avut în cap Mark Zuckerberg când a creat Facebook-ul, dar presupun că idea sa este comensurabilă în miliardele de dolari pe care le deține. Dorințele noastre de a fi cunoscuți și apreciați, sau pur și simplu din dorința de a ne ”pierde timpul” pe care nu-l avem, ne ”mână” încă o ultimă zi pe pereții electronici ai prietenilor, grupurilor sau paginilor pe care le-am apreciat la cerere sau benevol. Alternativa unei cafele cu cineva interesant se transformă în Like-uri pe poze de la mare sau munte. Alternativa unui meci cu băieții și mult-dorita bere ”de după”, se transformă în Share-ul unui videoclip viral cu ”cel mai tare” fortbalist, a cărui freză nu i se zburlește când face ”foarfeca”, sau bea o bere cu picături de apă desenate pe ea.

Fiind un actor al mediului meu social am învățat că e greu să îți faci un brand social din cuvinte. Dar trebuie să fii perseverent și inovativ. Pentru cei care urmăreau acele ”statusuri”, menționez că am renunțat la a mai scrie despre fluvii după ce am auzit o reclamă la o instituție financiară cu o temă identică, pentru a nu risca să par că le fac reclamă.

Tot în timp, am observat că aparteneța mecanică la grupurile de Facebook devine un instrument de marketing și promovare a unor idei proprii, produse și servicii, dincolo de utilitatea dezvoltării personale prin acumulare de noi cunoștințe, prin dezbateri argumentate sau pur și simplu pentru a zâmbi.

În momentul în care sunt adăugat într-un grup, mă uit să văd cine este cel care mi-a trimis invitația, de unde ”ne știm”, intru și citesc descrierea, inventariez membrii, văd ce scrie pe perete, după care invariabil în 96,69% din cazuri dau ”părăsire grup”. La a doua invitație dau și blocarea posibilității de a mai fi invitat a doua oară. În perioada evenimentelor de la Pungești am refuzat politicos mai multe invitații la grupuri de agitație, evenimente de mers la fața locului pentru ”a ne bate cu jandarmii” sau rugăminți de ”a-mi sfătui studenții să meargă să se bată ei pentru săracii oameni” cărora li se vor dărâma casele din chirpici. Am încercat să-i explic frumos unui cetățean că într-o societate organizată în grupuri organice fiecare avem un statut pe care trebuie să ni-l respectăm. Nu să ni-l respecte ei, ci, în primul rând, noi înșine să avem demnitatea de a ne implica în felul nostru, atunci când considerăm că putem aduce un beneficiu grupului. Și cum ”armele” mele sunt ”cuvintele”, prefer să le folosesc pentru a construi punți către viitorul de după ziua de mâine.

Pentru Iași?

Îmi place orașul acesta. Nu sunt ieșean, dar am învățat aici, m-am îndrăgostit aici, mi-am făcut prieteni, o carieră, o familie și am copii pentru care Iași înseamnă casa lor. Să spunem că acest oraș mi-a oferit suficient de multe încât pot să fac și eu ceva pentru el dincolo de foloasele materiale. Am fost la conferințe, la televizor, la întruniri sau membru în fundații comunitare. Nu pare suficient, de aceea am acceptat invitația inițiatorilor grupului Pentru Iași de a mă alătura lor.

11221354_10206686578141106_5307375066525159086_n

Nu mai știu exact de la cine am primit invitația, și nici cine este ”șeful”. Important este că acolo sunt mulți oameni de bine pe care-i cunosc, cu care am interacționat în diferite momente și cu care îmi place să mă alătur. Pare un grup în formare, chiar dacă în aproape o lună a depășit 1000 de membrii. Însuși coverul scris cu pixul pe o foaie indică starea draft a grupului. Am înțeles că s-a scris ceva prin ziare și s-a vorbit pe la televizor despre grup.

S-au lansat câteva idei de dezbatere și s-au cerut membrilor idei, proiecte, gânduri, care vor fi sintetizate ”într-o broșură a speranțelor Iașului.” :) Scuze, dar nu mă pot abține să nu zâmbesc când îmi amintesc …”Noi in anul 2000/Cand nu vom mai fi copii/Vom face ce-am vazut candva/Toate visele indraznete/In fapte le vom preschimba/Vom fi mesteri iscusiti/…” Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Păi de ce speranțe și nu concret ce este scris în descrierea grupului?

Următoarele ne unesc:
– Dorința de a vedea un Iași prosper, activ, cultural, cosmopolit și modern, care să ofere o calitate a vieții superioară tuturor locuitorilor săi;
– Dorința de implicare activă în viața orașului, de a fi cetățeni informați și responsabili;
– Respectul pentru valorile democratice;
– Dorința de modernitate, toleranță și respect față de diferențele de opinie;
– Respectul pentru dreptul fiecărui individ de a-și trăi viața cum crede, de a face alegerile personale pe care le consideră cele mai potrivite, în contextul regulilor democratice
.”

Chestionarul

Critica nu este de cele mai multe ori un instrument în mâna actorilor social-media, de aceea majoritatea ajung să ”cadă” în clasificarea haterilor sau jocă roluri active de flamers. Așa că din postura de simplu membru, am luat decizia de da o notă de ”închegare” grupului în stilul instrumentelor social-media: scurt și la obiect.

Întrebarea trebuia să fie simplă: Care sunt cuvintele/expresiile cheie care ar caracteriza orașul așa cum ați dori să fie sau soluțiile pentru a ajunge acolo?

Iar motivația: Având în vedere că discuțiile lungi în grupuri prea mari nu sunt întotdeauna constructive, vă propun utilizarea acestui instrument pentru colectarea unor idei pe bază de cuvinte cheie. Votați pentru cele deja existente. Completați cu variante proprii. Vă rog să limitați numărul de cuvinte pentru expresiile cheie.
Mi-am notat numele ”colegului” care mi-a dat aprobare spre publicare, luându-l ulterior, în mod eronat ”de șef”. :)

Am stabilit ca interval de analiză preliminară a rezultatelor data de 21 iulie, iar în forma brută acestea sunt prezentate în ordinea numărului de voturi:

  • Mai mulți arbori – 61
  • Mai multă curățenie – 45
  • Mai puțini câini comunitari – 44
  • Clădiri îngrijite – 38
  • Parcuri pentru copii curate – 22
  • Transport public decent – 17
  • Mai multe biciclete – 17
  • Infrastructură pentru biciclete – 16
  • Repararea cladirilor vechi (ex. Palatul Braunstein) – 13
  • Mai puține mașini – 13
  • Mai multe locuri de petrecere a timpului liber – 13
  • Camere de supraveghere publice – 13
  • Panouri publicitare cu mesaje de orientare civică – 11
  • Mai puține panouri publicitare – 9
  • Mai multe flori – 7
  • Piscine olimpice – 6
  • Harti si indicatoare turistice – 6
  • Unificarea culorilor la fatade – 6
  • Sala de concerte de mare capacitate – 5
  • Locuri de parcare in cartiere – 5
  • Blocuri mai colorate – 5
  • Parcari supra-etajate – 4
  • Concerte pe stadion – 3
  • Parcuri CURATE pentru toată lumea – 2
  • „Sf. Parascheva”-Pelerinaj Independent (în afara sărbătorilor oraşului) – 2

Menționez că nu am adăugat eu toate variantele de răspuns și că am votat doar pentru unele dintre ele. Revenind la natura grupului social, observăm o discrepanță între anumite opțiuni (unificare culori fațade vs. Blocuri mai colorate), iar anumite variante de răspuns nu au legătură directă cu spiritul civic, ele fiind mai mult o responsabilitate a administrației locale sau a firmelor de organizare a evenimentelor.

Este foarte adevărat că numărul de răspunsuri nu este deloc reprezentativ la nivelul orașului, dar ne poate crea o idee pe care se pot construi altele. Nu intru în detaliile fiecărei opțiuni ci mă voi axa pe varianta care a obținut cele mai multe voturi.

Vrem sau facem?

Uneori nici să spui ce vrei nu este prea ușor, pentru că nu ai cui. Te plângi celor pe care-i cunoști, apartenenți ai propriului grup și de prea puține ori idea ta ajunge la cel care o poate soluționa/pune în practică. Ignorând faptul că oamenii sunt plecați în concedii (justificare pentru numărul mic de voturi) sau că mulți din membrii grupului Pentru Iași sunt cei care au ”suferit stradal” pentru tăierea teilor de pe Stefan cel Mare, dorința majorității pare a fi că în Iași este nevoie de mai mulți arbori. (Voi face doar o scurtă paranteză: Oare domnul primar sau ex-primar, nu știu, a fost măcar odată în vizită de lucru în orașul înfrățit Poitiers, Franța? A observat dumnealui oare în aceste vizite câți tei sunt acolo?!)

Luând în considerare că efortul individual nu poate face mare lucru la dimensiunea orașului, am încercat să studiez puțin cum ar putea un grup de cetățeni să facă ceva semnificativ. Pare suficient de simplu să facem un eveniment pe Facebook: De mâine plantăm copaci! Like and Share! :) Unde? În Iași. Mai exact unde? Ne întâlnim la Palat! Da, dar unde plantăm copacii? De unde luăm copacii să-i plantăm? Dacă vin 1000 de oameni, de unde luăm atâtea hârlețe?! Vin ei cu ele de acasă? Și unde punem copacii? Pe spațiul verde? Cu verdele în sus da?! :)

Și zeci de alte întrebări, probleme, reglementări și altele. Nu e bine așa! Spiritul civic îți impune Să Faci dar apartenența organică la un grup trebuie să fie cea care ”reglementează” modul în care se face. Indubitabil, știm cu toții că trebuie să plantăm tei :). De unde-i luăm? Când este timpul optim ar trebui să ne spună cineva de la Agronomie, presupun. Altcineva ar trebui să meargă la Primărie să ceară autorizație și la urbanism, cred, ca să ne dea spațiul pentru plantare. Cineva de la Salubris sau ”spații verzi” cum s-o fi chemând ar trebui să ne dea hârlețe și multe, multe, multe altele.

Și oare de ce instituțiile ar trebui să facă ceva la cererea unui grup de Facebook?! Pentru că noi vrem să și facem? Pentru că o să punem ștampila strâmb la vot? Nu este suficient.

Și atunci?

Atunci este aproape Acum după ce s-a făcut primul pas. Grupul există! Oameni faini sunt! Ne mai trebuie o strategie! Am observat că sunt foarte multe site-uri și organizații care și-au formalizat documente concrete de strategie civică. Strategia civică este dezvoltată de comunitate în folosul comunității și conține direcții concrete de dezvoltare comunitară, obiective pe termen scurt, mediu și lung, responsabilități, coduri de conduită, metode de acțiune și promovare, canalele de comunicare cu organismele administrației locale etc.

Mi-a plăcut foarte mult strategia cetățenilor din orașul Victoria, Canada. O puteți consulta aici: http://www.victoria.ca/assets/Departments/Communications/Documents/Civic_Engagment.pdf

Există și firme care câștigă bani din elaborarea acestor strategii. Nu o să dau nici un exemplu și mă abțin de la alte comentarii.

Toată lumea este conștientă că astfel de documente și punerea lor în practică implică fonduri financiare pe care puțini sunt dispuși să le ofere. Poate doar ”maica” Europa prin fondurile sale ne poate ajuta…

În loc de încheiere:

”Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke (1756)

Vă mulțumesc pentru Like&Share, Comentarii, Steluțe sau ce metode de feedback mai sunt! :)

Disclaimer:  Aceste idei și gânduri sunt proprii și personale și nu sunt scrise cu intenția de a afecta interesele indivizilor, grupurilor sau organizațiilor în care activez. Scuze pentru erorile gramaticale sau virgulele în plus sau în minus. ”Corectorii” mei sunt în vacanță. :)

Management strategic in condiții de criză

Mecanismele economice sunt în criză în întreaga lume. Știu că nu e o noutate, și poate că acest articol este doar un alt mod de a spune lucruri de mult spuse.

Valorile tradiționale care au făcut din economia mondială să fie în creștere nu mai sunt viabile, sau nu au mai fost, pentru a susține în mod constant această creștere. Întrebarea fundamentală este: de ce s-au schimbat aceste valori? Practic întrebarea potrivită este: când s-au schimbat aceste valori?

Privind mai atent la ceea ce se întâmplă prin lume constatăm totuși că anumite crize sunt mai ușor suportabile iar altele se afundă din ce în ce mai mult. Totul ține de mecanismele de protecție asigurate de un management strategic corespunzător. Și nu mă refer aici la protecția socială prin care încurajezi consumul bahic sau … mai bine mă abțin.

Strategia este un termen care provine din armată, așa că pentru a înțelege cel mai bine ce se întâmplă ar trebui să facem o paralelă cu acest domeniu. Și fiindcă conflictele armate nici nu sunt de conceput în viața reală, vă propun, dacă aveți răbdare, să încercăm o comparație a mecanismelor economice cu jocurile de strategie, în care de cele mai multe ori este vorba de dezvoltarea puterii economice și armate. Oare? Mai ales în momentul în care nu este un joc one-by-one treaba devine și mai grea.

Într-un joc, o alianță este formată din diferiți oameni, din diverse locuri, cu diferite experiențe.

Forța alianței este dată de: coordonare, implicare și coeziune și apar odată cu rezultatele, din apărare sau mai ales din atac.

Ca în orice război, multe din rezultate sunt influiențate la masa tratativelor, în care te întâlnești cu inamicii pentru a discuta reguli sau măcar linii directoare, avantajoase tuturor sau tratative cu alte alianțe în scopul sprijinului defensiv sau ofensiv.

Din pacate, multe din rezultatele de pe parcurs sunt influiențabile de spioni. Spioni inflitrați în alianțele inamice care pot divulga folosind diferite canale de comunicare, număr de armate, probleme de coordonare, organizare de defensive sau acțiuni majore de atac.

Un lider bun poate contracara si discredita jocul spionilor, atata timp cat folosește mesaje derutante, în sensul organizării unei acțiuni majore de atac spre un jucător și redirectarea de fapt cu forțe mai restrânse de încredere spre o altă locație.

Ignorând spionii, într-un joc, nimeni nu te poate constrânge să nu fii altfel decât în viața reală. Să încerci să fii un om de onoare și să obții victorii pe alte căi: dintre care cea mai importantă este aceea de a cunoaște foarte bine adversarul, de a studia natura atacurilor sale și a-l contracara corespunzător, de a-ți doza resursele în așa fel încât să pierzi cât mai puțin, șicanându-ți adversarul atunci când se așteaptă mai puțin.

Ați ajuns până aici și nu ați găsit încă legătura? Să încercăm puțină lumină.

Alianță = un partid? Rămâne de studiat.

Jucător = Noi cu resursele pe care le avem fiecare.

Paralela

În realitatea zilelor noastre jocul este de fapt bazat în mare parte pe spioni și pe atacuri sub limita regulamentului. Scopul este să-l denigrezi cât mai mult pe adversar, să-l pui în poziții cât mai incomode și să te lauzi cât mai mult cu asta. Spionii joacă, de cele mai multe ori, rolul de agent dublu sau triplu, urmând un interes meschin propriu, fără a avea totuși un scop strategic precis și bine definit temporal. Aș spune că este vremea ciocoilor. Vremea în care Dinu Păturică își pune în umbră ciocoiul vechi, folosind diverse tertipuri, din care nici unul având la bază valorile morale tradiționale: onoarea, respectul sau demnitatea.

Puterea spionilor/ciocoilor crește cel mai mult odată cu creșterea haosului, dar de cele mai multe ori sfârșesc în uitare. Credibilitatea lor scade exponențial în momentul în care sunt descoperiți de una din părțile implicate, sau când nu manifestă un interes la fel de crescut și intens ca până într-un anumit moment dat. Până și spionii trebuie să manifeste o contanță în mizeriile pe care le fac. În încercarea de a vă stârni un zâmbet: Culmea prostiei: Să fii atât de prost încât să obții locul II la campinatul mondial al prostiei. :)

În contextul jocului pe bază de spioni nu ai cum să ajungi să-ți cunoști într-atât de bine adversatul încât să poți face față unei schimbări de strategie constructivă, fiind îndeajunse 2-3 eșecuri pentru a duce alianța la autocanibalizare, pentru că ajungi să fii dependent de sursele de informare iar dacă acestea dau greș sau sunt descoperite, eșecul este garantat.

Metaforic vorbind, spioni poate însemna de fapt un set de politici și practici care nu au legătură cu valorile tradiționale ale onoarei.

O fi mai bine în alte părți?

La nivel teoretic într-un joc cu mecanisme politice solide, și stategii reale, implicare, coeziune și coordonare, apar niște reguli etice de guvernare a conflictelor. Și anume: NU ataci dacă nu ești pregătit. Toată lumea trebuie să fie pregătită pentru a fi atacată. De cele mai multe ori succesul în apărare este dat de ințiativa de a face ceva, chiar și un atac bine organizat.

Alianțele știu când toți jucatorii sunt amenințați și iau decizii strategice de oprire a oricârui conflict major și coeziunea spre binele celor mulți, pentru că în felul acesta asiguri succesul viitor și sustenabilitatea alianței. Binele celor mulți nu este dat în nici un caz de pomeni, ci de strategii de dezvoltare cu scopuri precise și control strict. La orice greșeală, încălcare a normativelor sau neîndeplinire a scopurilor de pe parcurs, sancțiunea este una singură: eliminarea, în viața reală marginalizarea jucătorului.

Arbitrii

În jocuri există arbitrii care sancționează prompt orice abatere de la regulamente sau compormanet dezonorant între partenerii de joc.

În viața reală există Justiția, care constituțional este independentă și multe altele. Teoretic. Orice sistem este dependent de sursele sale de finanțare. Iar cum finanțarea este controlată din punct de vedere politic, și cum politicul se schimbă, atunci arbitrii țin mai mult cu cei la putere și puțin mai puțin cu cei care nu sunt, au fost și pot veni. Matematico-economic vorbind, ioc independență.

Aici e o altă mare sincopă strategică. Arbitrii nu-și fac treaba cum trebuie și la timp. Și asta nu numai din cauza finanțării, ci am o bănuială că uneori și profesionalismul poate fi un impediment. Cine suferă? Jucătorii cei mulți! Pe ce perioadă? 

 

Ctrl+Q

Din păcate în viața reală nu-ți poți da un Quit cu sau fără Save ca într-un joc!

Aici detașarea și ignoranța față de strategiile macro par a fi cele care ne pot ajuta într-un succes personal cel puțin pe termen mediu. Este clar că o alianță îți poate influiența negativ sau pozitiv cursul individualist… dar îți poți minimiza impactul prin strategii de independență față de acțiunile greșite ale uni alianțe sau alta. E greu să fii independent, dar nu imposibil.

Cel puțin într-un joc poți încerca.

 

Numele de pe parcursul acestui articol sunt pur și simplu întâmplătoare și fără nici o legătură intenționată cu realitatea. Acest articol nu este unul politic, chiar dacă poate lăsa loc la interpretări nedorite. Nu este nici o problemă dacă nu ați înțeles nimic din ce scrie aici. Pentru roșii și ouă electronice există o secțiune de comentarii mai jos. :)

Blog la WordPress.com.

SUS ↑