După ce am încercat să prezint o serie de soluții gratuite și necesare pentru susținerea cursurilor și claselor on-line, în acest articol voi încerca să detaliez puțin partea de evaluare, fără a avea pretenția că am prezentat toate soluțiile posibile. Accentul va fi pus pe componenta de evaluare și nu pe gratuitatea soluțiilor.

Dimensiuni și consensuri teoretico-practice

În vasta literatură despre educație, pe bune se scrie atât de mult, în jurul acelorași concepte, încât dacă citești un articol sau o carte ai impresia că ai înțeles despre ce este. În continuare voi face un scurt rezumat.

Predarea este componenta prin care transmitem conținut către elev/student. De cele mai multe ori, predarea se rezumă la un proces unidirecțional, chiar dacă majoritatea autorilor de specialitate recomandă interacțiunea, care presupune o metodă de a testa (evalua) capacitatea elevului/studentului de a reține, înțelege și aplica ideile sau conceptele prezentate în procesul de predare. Interactivitatea foarte des întâlnită în cadrul proceselor didactice moderne, cu toate că nu de multe ori sunt finalizate cu o evaluare pe bază de note, ci este mai mult o formă de autoevaluare a procesului educațional în sine, practicată în special de profesori preocupați de activitatea lor. Cu cât nivelul de studii este mai ridicat cu atât conținutul care trebuie consultat „offline” de către elev/student crește.

Ca o paranteză, în 2008 am avut șansa de a participa la o serie de curs de Teaching the Teachers organizat de CEEMAN la Bled în Slovenia. Trei săptămâni, profesori de la mari universități ale lumii ne-au învățat metoda de predare interactivă cu studii de caz, am făcut cursuri de actorie și cursul de mentalism și manipulare pozitivă. Joac-o pe asta on-line cum se spune. :)

Învățarea este componenta individuală, unilaterală, voită și foarte diversificată practicată de elev/student. Învățarea necesită pe lângă majoritatea teoriilor o puternică componentă de motivare. Motivația de a învăța, dincolo de teama unei note, este un factor social-cultural foarte complex, care cade atât în responsabilitatea profesorului dar mai ales a părintelui, indiferent de nivelul de studii. Ca profesor, dar și ca părinte, devine din ce în ce mai mare provocarea răspunsului la întrebarea demotivațională „de ce trebuie să învăț asta…”. Răspunsul ar trebui să-l „găsim”/oferim încă din partea de predare. Cum? Încă nu știu. Știu doar că răspunsul este diferit de la o generație la alta. Știu că răspunsul îl vor găsi și ei în viitor. Uneori propriile mele răspunsuri pentru trecut sunt: ce fain ar fi fost să fi învățat mai bine asta, ce util mi-ar fost să înțeleg asta. Alteori, răspunsul este mai simplu: nu faci exerciții fizice pentru a ști să le faci, ci pentru a avea un corp frumos. La fel este și cu învățarea, cu precizarea că se referă la frumusețea cuvântului în cunoștință de cauză.

Evaluarea… Offf evaluarea este cel mai mare chin, din punctul meu de vedere. Să predai e simplu. Poate fi chiar fun, dacă îți place ce faci. Poate fi challenging, sau poate fi o meserie pe care o faci, după care dormi liniștit. Învățarea nu e chiar treaba ta ca profesor. Ai un curriculum, ai livrat ce ai putut mai bine, să învețe elevul/studentul… că și tu ai făcut asta la rândul tău. Dar evaluarea e în responsabilitatea ta. Iar pentru asta atât profesorul cât și întreg sistemul educațional trebuie să asigure cele 3C caracteristici esențiale ale evaluării: să fie continuă, completă și corectă.

Dar de ce avem nevoie de evaluare?

O întrebare a cărei răspunsuri se găsesc în alte și multe alte întrebări, dar mai ales în funcțiile procesului de evaluare a mediului educațional în complexitatea sa. Alain Kerland consideră că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebări cheie:

• Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?
• În raport cu ce se (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?
• Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
• Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?
• Cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea?

Personal nu am reușit să parcurg prea multe materiale de docimologie (disciplina care studiază sistematic examenele și concursurile, în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor), docimantică (tehnica examenelor) sau doxologia (studiul sistematic al rolului pe care îl joacă evaluarea în educația școlară), dar presupun că o mare parte din răspunsurile pe care le căutăm sunt bine descrise acolo.

Etapele evaluării

Structura procesului de evaluare, analizat în viziune sistemică de mai mulți autori cuprinde următoarele trei etape: verificarea, măsurarea și notarea.

Verificarea presupune colectarea de informații referitoare la nivelul performanțelor școlare ale evaluaților, respectiv la cunoștințele, abilitățile, capacitățile, competențele, comportamentele și atitudinile acestora, prin aplicarea unui ansamblu de strategii, metode, tehnici, procedee și instrumente.

Măsurarea reprezintă acțiunea de interpretare și aprecierea performanțelor evaluaților prin raportarea lor la indicatori de performanță, la sisteme de referință, la standarde de performanță, la sisteme de criterii de evaluare. În general, evaluarea se referă la acordarea unei semnificații cantitative caracteristicilor calitative, măsurarea, în calitate de componentă a evaluării se referă la acordarea unor semnificații.

Notarea sau decizia de ameliorare, presupune precizarea și mai exactă, rafinarea semnificației atribuite prin măsurare, grație emiterii unor judecăți de valoare asupra rezultatelor și adoptării deciziei. În actul evaluativ decizia este luată ca urmare a asocierii rezultatelor cu scări de notare și acordării de note sau calificative școlare. Notarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de apreciere prin note școlare a progresului școlar realizat de elevi, respectiv cuantificarea nivelului lor de cunoștințe, abilități, capacități, atitudini, aptitudini, etc.

Forme de evaluare

În mare parte în literatura de specialitate formele de evaluare sunt structurate în:

• metode tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice;
• metode complementare (moderne): observarea sistematică a comportamentului, referatul/eseul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.

A se preciza că nu am identificat în literatura românească o metodă modernă de evaluare cu ajutorul calculatoarelor, chiar dacă aceasta este tratată de multe ori ca suport al evaluării în multe articole. În continuare voi încerca să fac abstracție de la electronic.

În oricare din formele de evaluare prezentate, în momentul realizării structurii testului de verificare trebuie să avem în vedere corelarea conținutului cu obiectivele învățării: cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare, aptitudini și deprinderi.

După elaborarea testului acesta trebuie validat. Validitatea testului recunoaște dacă acesta măsoară ceea ce este destinat să măsoare

• Conținut: cunoașterea conținutului;
• Construct: inteligența, creativitatea, capacitatea de a rezolva probleme;
• Concurență: verifică dacă are cunoștințe și din alte domenii conexe concurente;
• Predictivă: dacă va putea folosi acele cunoștințe în materii viitoare;
• Fidelitatea testului – obținerea de rezultate constante în cazul aplicărilor succesive;
• Obiectivitatea – gradul de apreciere între diferiți evaluatori independenți;
• Aplicabilitatea – concordanța dintre forma și conținutul testului.

Menționez că validitatea testului este un proces care poate produce rezultate corecte abia după mai multe cicluri de examinare. În istoria evaluărilor mele on-line, am încercat de multe ori să asigur că testul a fost obiectiv și fidel prin compararea graficelor de tip Gauss aplicate pe rezultate obținute de diferite generații de studenți.

E-learning-ul pe scurt

Încep cu un citat dintr-un articol din referințele de mai jos: În cadrul instruirii asistate de calculator se impune regândirea materialului de învățământ, conceperea și scrierea mai multor versiune de soft educațional, testarea lor pe serii de subiecți și apoi desprinderea concluziilor privitoare la eficiența softului respectiv. Din punctul meu cuprinzător, dar tardiv. Uitați-vă puțin la referințe. Toate sunt din urmă cu aproape 10 ani! Asta înseamnă că aveam suficient timp să pregătim astfel de instrumente. Aveam timp să creăm o alternativă în caz de astfel de crize fără precedent.

Un alt citat: Cu ajutorul calculatorului, evaluarea este făcută instantaneu, evaluatul primind un punctaj pe loc. Este o evaluare brută, cu un feedback insuficient, deoarece comunicarea notei nu oferă nici un indiciu explicativ cu privire la natura greșelii sau a cauzei acesteia. Însă tocmai acest fapt poate declanșa noi eforturi de învățare/înțelegere. Perioada aceasta nu mai avem decât la a spera la ultima parte a frazei: auto-determinarea evaluatului de a învăța mai mult. De multe ori spun că: examenul este ultima lecție pe care o primește studentul înainte de a absolvi, fără a folosi lecție în sensul peiorativ.

Scurtă analiza a instrumentelor de e-learning și de comunicare

Având în vedere că școlile s-au oprit brusc, am scris un articol rapid cu un set de instrumente necesare pentru lansarea on-line. De luni încoace, am performat 16 ore prin Skype cu studenții: cursuri și laboratoare. Tehnice este adevărat. Doamna învățătoare a unuia din copiii mei a folosit, de asemenea, cu succes aplicația Skype într-o serie de întâlniri cu elevii. A fost interesant pentru toată lumea.

Precizez faptul că după mai multe ore în fața calculatorului m-am simțit mult mai obosit decât dacă aș fi fost în sala de curs/seminar. Consumi mai multe resurse ca să te faci înțeles? Îți lipsește interacțiunea directă? …

În instrumentele din articolul precedent, trebuie menționată și platforma Zoom pentru livrarea conținut și organizarea activităților. Zoom are o variantă gratuită care permite prezența simultană a până la 100 de participanți. La fel ca și Skype. Pentru gestionarea claselor rămân la aprecierea că cel mai util la ora actuală este Google Classroom, dar și Microsoft Team.

După primele 5 zile de cursuri on-line, pot afirma că instrumentele gratuite folosite pentru predare sunt suficient de mature pentru a ne asigura continuitatea pe un termen scurt și mediu. Pentru învățare, conținutul on-line dar și filmulețele de pe Youtube pot fi îndeajuns pentru a oferi evaluatului șansa de a se pregăti.

Instrumente de evaluare

Nici unul din instrumentele de mai sus nu este în schimb dedicat metodelor complete de evaluare. Voi încerca o analiză a acestora pe metodele de evaluare:

Pentru probele orale putem folosi fără nici o problemă comunicarea video-audio unu la unu, sau pur și simplu camerele web în grupurile de Skype sau Zoom, în care evaluatul să poată expune răspunsul la o întrebare sau o lecție învățată. Se poate.

După opinia mea probele scrise ies din discuție pentru instrumentele on-line. Inclusiv partea de teze scrise nu mai este aplicabilă.

Probele practice… doar dacă au aplicabilitate în mediul electronic. De exemplu, săptămâna viitoare vom avea probe de competențe și rezolvare de probleme cu studenții la disciplina ISA, modulul Excel. Modele de subiecte clasice pe care le susținem cu studenții de anul I, sunt prezentate (conținut și mod de rezolvare) într-un playlist Youtube dedicat. Cum vom implementa aceste probe practice în platforma Moodle, va fi documentat într-un articol sau video în curând. Da vom reuși!

Din metodele moderne, nu am nici o idee cum s-ar putea face observarea și autoevaluarea în mediul on-line. Pentru referate și proiecte putem folosi instrumente de management al conținutului pentru încărcarea acestora și evaluarea ulterioară de către profesor. Sau putem folosi clasicul e-mail pentru transmiterea spre evaluare a acestora. Dacă vorbim despre proiecte aplicate (modele, schițe, etc.) studentul poate filma prezentarea acestora și o poate posta on-line de asemenea.

Instrumentele de evaluare on-line ne pun la dispoziție o gamă largă de posibilități de evaluare, uneori tehnica fiind mult mai pregătită decât suntem noi dispuși să explorăm. Pe lângă recomandările descrise mai sus pentru elaborarea testelor, on-line-ul pune la dispoziția evaluatorilor un set de standarde și specificații dedicate instruirii asistate de calculator: SCORM. Chiar dacă în articol dintre soluțiile mai cunoscute este menționat doar Moodle, țin să precizez că platforma BlackBoard este mult mai robustă venind cu modele de implementare atât on-premises cât și on-line. Doar că este scumpă. Universitatea Cuza din Iași a renunțat la platforma BlackBoard după o perioadă de peste 10 ani de utilizare, singura universitate din România care mai deține o astfel de platformă fiind Universitatea Spiru Haret. Da… acea Spiru Haret.

Scriam la începutul articolului că evaluarea trebuie să fie corectă. În on-line marea problemă este verificarea identității. Mai ales în instrumentele gratuite care nu folosesc conturi instituționale. Trebuie să fie completă, continuă și corectă, pentru că rezultatele evaluării sunt folosite ulterior pentru beneficii specifice sistemului: burse, cămine, tabere, premii și altele. Iar pentru a fi corectă, toți participanții la proces trebuie să fie conștienți de acele lucruri. Mai bine de 10 ani „m-am luptat” în evaluările on-line cu mentalitățile. Ineficient și insuficient, pentru că mentalitatea noastră românească este mult mai puternică decât o inițiativă răzleață.

SCORM nu este suficient pentru a asigura corectitudinea. Uneori nici chiar conturile instituționale. Contul instituțional unic, care identifică un student după matricolul său, permite gruparea acestora pe serii, formații și grupe de cursuri, și de multe ori identificarea timpului de răspuns la un test grilă on-line. Mai mult de atât, o soluție on-premises poate monitoriza și înregistra IP-ul de pe care s-a conectat un candidat, pentru a asigura faptul că studenții nu s-au unit în grupuri pentru a răspunde la chestionarele de evaluare. (PS. Recomandarea pe toate canalele media: stai izolat! )

Pentru a crește gradul de corectitudine a unui examen on-line, în formatul grilă, o soluție de e-learning trebuie să poată pună la dispoziția creatorului de teste următoarele funcționalități esențiale:

• Definirea și gruparea întrebărilor pe categorii ;
• Alocarea dinamică în teste a întrebărilor de pe diferite categorii;
• Dispunerea aleatorie a întrebărilor și variantelor de răspuns în test;
• Definirea diferitelor tipuri de întrebări în categorii: cu un singur răspuns, cu răspunsuri multiple, răspunsuri scurte și multe alte variante;
• Programarea testelor la anumite intervale orare;
• Limitarea timpului pentru execuția unui test în funcție de numărul de întrebări și de nivelul de dificultate, validat în prealabil;
• Închiderea automată a unui test și salvarea rezultatelor la expirarea timpului alocat;
• Limitarea posibilității de întoarcere la întrebările anterioare;
• Punctaj diferit pe tipuri de întrebări și nivel de dificultate;
• Posibilitatea de reluare a testului de la întrebarea, momentul în care s-a întrerupt accesul on-line la test, din varii motive dependente sau nu de platformă sau evaluat;
• Protejarea accesului în teste cu o parolă comunicată pe alte canale (eventual într-o sesiune Skype sau alt instrument în care să se asigure prezența studenților);
• Limitarea accesului la rezultatele testului până la finalizarea participării tuturor participanților la proces.

Poate mi-a scăpat ceva din vedere în această enumerare, dar tehnologiile sunt destul de mature la ora actuală pentru a asigura toate aceste funcționalități.

Zilele acestea am analizat comparativ platformele gratuite (Google Forms și Microsoft Teams cu Microsoft Forms) pentru a vedea dacă răspund cerințelor anterioare. Din păcate nici una din ele nu se califică. Da, permit o gamă variată de întrebări, punctaje diferite și temporizare dar nici una nu asigură crearea de categorii de întrebări care să limiteze accesul la răspunsurile corecte a întrebărilor din test.

După opinia mea, doar platformele în care utilizatorul se conectează cu credențiale instituționale (matricol și parolă gestionată centralizat) sunt suficient de sigure pentru a permite evaluarea de la distanță.

În loc de concluzii

Mulțumesc dacă ați ajuns cu cititul până aici. Consider că am scris cu un rost. Îmi place să scriu și uneori regret că nu am motivația de a scrie mai mult. Ceea ce se întâmplă în această perioadă și modul în care bâjbâim metodele pe care să le folosim, denotă faptul că nu scriem suficient. Nu dezbatem suficient. Nu am anticipat și nu ne-am pregătit pentru așa ceva. Scriem știință de dragul promovărilor, cu excepțiile de rigoare, dar când școala nu mai e la fel, realizăm că nu s-a gândit nimeni la planurile de continuitate a procesului educațional. Improvizăm, dar hai să nu o facem oricum.

Închei cu un alt citat: Oricât de performant sau prietenos ar fi o aplicație de evaluare on-line, aceasta nu poate înlocui pe deplin multiplele acțiuni ale feedback-ului învățării, acțiuni inițiate prin microdeciziile educatorului. Așadar, facem evaluare doar pentru că trebuie? Sau în aceste momente grele o facem pentru continuitate. O facem pentru a avea un scop. Pentru a nu ne izola de educație și de tot ceea ce înseamnă ea.

Sănătate tuturor și sper să vă fie util! Orice comentariu, experiență sau critică destinată îmbunătățirii conținutului articolului, este bine venit.

Referințe:

• Cucoș, C., Teoria și metodologia predării, Editura Polirom, Iași, 2010, ISBN: 978-973-46-0936-9
• Florea, N.M., Valorificarea evaluărilor privind rezultatele școlare pentru ameliorarea procesului didactic, Editura ArsAcademica, March 2010, ISBN: 978-606-8017-47-1, https://www.researchgate.net/publication/230608787_Valorificarea_evaluarilor_privind_rezultatele_scolare_pentru_ameliorarea_procesului_didactic/citations
• Tănase, M., Evaluarea – componentă esențială a procesului instructiv-educativ, Brașov, 2011, ISBN 978-973-0-11834-6, https://tanaseexpert.files.wordpress.com/2011/11/evaluarea-componenta-esentiala-a-procesului-instructiv-educativ1.pdf