”Educația este o descoperire progresivă a propriei noastre ignoranțe!” (Will Durant)

Au trecut câțiva ani de la ultima postare din această categorie. De ce nu am mai scris? Poate pentru că nu am mai avut motivația necesară, sau inspirația, sau poate pur și simplu am considerat că orice experiment poate avea un final. Nu neg, că undeva într-un colț al minții am început să am îndoieli cu privire la capacitatea studenților de a fi altfel de la generație la generație și aceea că aș mai putea fi surprins cu ceva: toți vor să treacă examenele indiferent de notă sau nu și puțini chiar ar vrea să rămână cu ceva în cap după. Și atunci de ce să-ți mai bați capul? Păguboasă gândire… care-i duce pe mulți în rutina de a nu mai face nimic. Și ce-i mai rău pentru o instituție academică decât a veni la Universitate ca la Fabrică?

În drumul decadent al delăsării, sunt unii mai norocoși care se întâlnesc întâmplător, sau știu să ceară, să primească și să accepte un feedback corect.

Revenind, cred ca de la o generație la alta studenții sunt la fel de valoroși. Există o serie de diferențe culturale, absolut normale, o serie de diferențe de motivație… normale cred… și cel mai important o diferență de vârstă. Suntem tentați să ne ”judecăm”, ”clasificăm” și ”etichetăm” studenții prin prisma propriilor noastre valori și, mai rău de atât, prin raportare la un context economico-social diferit (din trecut). Cantitatea de neuroni nu scade odată cu timpul, statistic ea chiar crește. Accepțiunea generală conform căreia studenții nu mai citesc, nu mai sunt curioși, nu aprofundează pe un domeniu, nu combat argumentat, cred că ar trebui să ne dea de gândit că, în fapt, ei sunt victimele sistemului creat, întreținut și propovăduit de majoritatea dintre noi, în timp, punctual sau în general.

Rar îi este dat unui profesor să vadă acea lumină a înțelegerii în ochii studentului, pentru că, de cele mai multe ori nu o caută. Dar dacă o vedem, e mare păcat să nu dăm o șansă. Și astfel am ajuns la cele de mai jos…

Context: Evaluare de la distanță.

Obiectiv: Evaluare corectă a cunoștințelor pentru două capitole de curs (unul recapitulativ și unul nou).

• Număr studenți: >100
• Timp alocat: 60 minute
• Interval orar de susținere: 21:00 cu ultima intrare la 23:00.
• Riscuri potențiale:
  – căutarea și găsirea răspunsurilor în suportul de curs;
  – lucru în grupuri pentru răspuns mai exact;
• Format întrebări: un singur răspuns și răspunsuri multiple. Nu există întrebări fără răspuns și nici întrebări cu toate variantele de răspuns valabile. All or nothing – dacă la întrebările multiple nu au bifat toate variantele corecte întrebarea nu era luată în calcul.
• Bază de întrebări: >200
• Formatul de alocare a întrebărilor: aleator din baza de întrebări.

și acum bomba…

• Numărul de întrebări per test: 100!!!

Conform celor mai bune practici, nu trebuie să aloci mai puțin de 1 minut per întrebare. Există examene profesionale în care se poate merge și până la o întrebare la 30 de secunde, dar acelea sunt teste la un alt nivel decât cel așteptat în cadrul primului ciclu de studii universitare.

În discuțiile cu studenții, înainte de test, o parte dintre ei au fost surprinși de numărul mare de întrebări, dar unii au luat-o ca pe o provocare, fapt care a dus la numele acestui experiment: The Challenge. Am pornit de la premisa că sigur nu vor reuși să citească toate întrebările și să mai răspundă și corect la majoritatea. În context așteptările mele erau la un maxim de 50-60 de puncte, având în vedere că pe aceleași format de întrebări alocam doar 30 în 60 de minute la alte examene. Fără a face public, având drept justificare natura experimentală a examenului, decisesem deja ca top 10 indiferent de scoruri să fie avansat la punctajul maxim și celorlalți să li se mărească notele proporțional.

În final am avut surpriza să constat că mi-am subestimat studenții! Mai mult de 10 studenți au reușit să obțină un punctaj apropiat de 90.

Clopotul lui Gauss, atât de aplaudat de unii și contestat de alții, este suficient de elocvent, și nu știu de ce, încep să cred că nu e tocmai de contestat această formă de reprezentare a distribuțiilor.

La primul curs le-am mulțumit studenților pentru surpriza plăcută și i-am întrebat pe cei din Top 10, cum au reușit? Răspunsul a fost simplu: ”Am citit cursurile de 2 ori înainte!” 

Scorurile mici nu m-au interesat prea mult. Ele fac parte din statistică. :)

Dacă aveți comentarii, contestații sau propuneri de îmbunătățire vă mulțumesc anticipat!