Mesaj pentru studenții mei. Acest articol nu este o concluzie sau o apostrofare. Este pur si simplu o autoevaluare pe parcurs si trebuie tratat ca atare, fără implicații emoționale.
De multe ori vorbim despre jocuri și reguli. Dar cred că este foarte important ca orice joc să aibă și principii.
Educația, învățământul academic, nu e o joacă, dar poate fi tratat ca un joc din punct de vedere al regulilor și principiilor. Există două părți… poate trei sau patru dar două sunt concrete: studenți vs profi.
În mare parte de la generație la generație, regulile și principiile se pot schimba, sau îmbunătăți, sau ajusta, în funcție de participanți. O generalizare aplicabilă tuturor generațiilor, profesorilor sau cursurilor este imposibilă datorită influiențelor culturale, schimbărilor de mentalități, accepțiuni, idealuri și de ce nu de idoli.
Cunoașterea adversarului
Ca să poți stipula regulile jocului de la început, trebuie să-ți cunoști ”adversarul”. I-am rugat pe studenți să-mi răspundă la un set de întrebări formulate pe rând, în mod deschis și anonim, pentru a putea avea o reprezentare mai fidelă a realității.
Prima întrebare era: Cine credeți că sunteți?. Majoritatea nu au înțeles exact sensul imaginativ al întrebării așa că au răspuns: Un student/O studentă. Și mai trist este să te crezi că ești în timpul unui curs: O fată. :) Sper ca autoarea răspunsului să nu se supere pentru acest mic rânjet, dar mi s-a părut un răspuns mai altfel decât celelalte.
Următoarea întrebare era legată de componentele unui curs. Ce cred cu adevărat studenții că înseamnă un curs. Au fost și aici răspunsuri interesante… printre care amintesc componenta de teorie, cuprins, introducere, conținut, recapitulare și bibliografie! Total comunist cum tot ei au lăsat de înțeles.
Următorul set de întrebări a încercat să-i forțeze puțin să se pună în posturi incomode trecându-i prin sentimente de jenă, umilință mergând apoi spre zona de satisfacție intelectuală, exultare și definirea unui scop în viață.
Sinteza rezultatelor în imaginea de mai jos.
Se pot trage foarte multe concluzii din ceea ce au spus ei.
Printre cele mai importante: Soluția problemelor sau sentimentelor care-i fac pe studenți să nu mai vină la un curs următor, sau să vină doar din obligație se regăsește în partea de satisfacție intelectuală. Studenții au nevoie de recunoaștere, interactivitate, apreciere și implicare.
De asemenea, ceea ce le-ar oferi studenților satisfacția intelectuală în timpul unui curs se regăsește în ceea ce nu le place. Exemplu: Le place ca un curs să fie interactiv, dar nu le place să li se pună întrebări la care nu știu să raspundă, obținând satisfacții în momentul în care știu să răspundă la acea întrebare.
Pare simplu dacă privești per ansamblu. Ca să poți face un curs interactiv ai nevoie de comunicare cu studenții. Aceștia trebuie să citească anterior ceva legat de topicul cursului pentru a putea colabora și a răspunde corect. Soluția ar fi să ai un suport de curs cadru pe care să-l pui la dispoziție de la începutul semestrului sau de la o săptămână la alta, după care la fiecare sfârșit de curs să anunți tematica cursului viitor și ceva surse de inspirație.
Foarte interesante mi s-au părut răspunsurile legate de rezolvarea unor puzzle-uri intelectuale. Tehnica este să forțezi limitele și să conduci cursul și studenții către cazuri aproape imposibile și totuși să apară undeva o soluție, o rezolvare sub o formă sau alta, poate la care nici tu nu te-ai gândit anterior. Totul trebuie să se rezolve gradual și spre zona din ce în ce mai “sefe”.
Din păcate au fost și studenți care au considerat exultarea intelectuală un apect negativ :) dar majoritatea răspunsurilor au în vedere punerea în dificultate a cadrului didactic. Adică studentul să știe mai mult decât profesorul. Pare destul de simplu de rezolvat și acest aspect, dacă studenții ar citi ultimele noutăți pe un anumit topic de curs și tu nu le-ai citit încă sau… poți recunoaște că NU stăpânești suficient acea informație de ultimă oră… cu riscul de a te discredita dar a le oferi lor satisfacția intelectuală de care au nevoie pentru a li se însămânța ideea că pot fi buni… și mai buni… și să citească mai mult de fapt. Nu trebuie să pierzi în schimb controlul oferind permanent senzația că stăpânești situația.
Aplicabilitatea principiilor
Principiile nu trebuie să fie foarte multe, dar trebuie să fie clare și fără interpretări sau neclarități. Din punctul meu de vedere în educație unul din principiile de bază este evaluarea corectă.
De obicei principiile se aplică în momentul în care o regulă de joc este încălcată.
În cazul articolului de față vizez regula conform căreia fiecare student trebuie să susțină în mod individual un examen pe parcurs și să nu partajeze răspunsurile cu alți colegi sau să nu încerce în orice formă să trișeze la un examen. Într-un singur cuvânt regula de bază a jocului de-a școala este să nu-ți consideri studenții hoți!
În momentul în care această regulă este încălcată trebuie să aplici acțiunile coercitive stipulate de principiu, în vederea asigurării evaluării corecte. Orice excepție de la regulă intră sub incidența principiului lingurii de ciorbă: Dacă într-o oală plină cu apă de canal pui o lingură de ciorbă, nu se întâmplă nimic. Dar dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de apă de canal s-a stricat toată ciorba.
E greu să schimbi regulile de evaluare pe parcurs, sau și mai rău spre final. Dar trebuie să acceptăm efectul coercitiv al principiilor. Mai ales dacă una din reguli este încălcată de cealaltă parte decât cel care le-a stipulat.
Concluzii?
Nu există așa ceva. Educația modernă nu are finalitate statutară. Este un ciclu care se schimbă permanent, flexibilitatea, adaptibilitatea și chiar acceptarea fiind calitățile pe care trebuie să le aibă un cadru didactic al timpurilor prezente. Și pe lângă acestea… principii!
. E pe bune ;)
Valy Greavu - Live Blog 