Profesorii IT pun în mişcare cursorul în educaţie

Un articol de Andreea ARCHIP preluat integral din Opinia Veche fostă studențească. Mulțumim Andreea, știam eu că există și jurnaliști în Romania.

Nu ţipă la televizor că vor salarii mai mari, deşi ar fi cei mai îndreptăţiţi s-o facă. Nu vin în faţa studenţilor să dicteze de pe cursuri îngălbenite. Nici n-ar avea cum pentru că acele hârtii sunt de aceeaşi vârstă cu ei. Nu ţin studenţii în pauze, ci studenţii îi ţin pe ei la taclale după ce se termină cele două ore de studiu. Nu dau doi bani pe apelativul de „domnule” în faţa titlului de „profesor”, deşi sunt primii care îşi merită respectul. Universitatea lor nu are ziduri, iar timpul nu se limitează la cele câteva ore în care stau în faţa tinerilor în amfiteatre. Monica Dobrea, Dan Dobrea si Valy Greavu au ales să fie profesori cu toate ca ar fi putut să-şi găsească un loc de muncă oriunde în lume. Ei sunt profesorii bloggeri, cu pagină de Facebook, deloc străini de Messenger, obişnuiţii concursurilor de IT, cărora studenţii nu se mai satură să le dea Like.

Există profesori tineri din u­ni­ver­sităţile ieşene care îi adună pe studenţi la proiecte şi pun Ro­mâ­ni­a pe hartă la competiţiile inter­na­­ţionale. Dan Dobrea, conferen­ţi­ar la Facultatea de Electronică, Te­lecomunicaţii şi Tehnologia In­formaţiei a coordonat în acest an e­chipa formată din Iuliana Vâl­cea şi Monica Dobrea, care a câștigat lo­­cul al treilea la categoria Em­be­dded Design din cadrul compe­ti­ţi­ei organizate de Microsoft – I­ma­gine Cup. Şi Monica Dobrea, soţia sa, predă la aceeaşi facultate. Valy Greavu este lector la Fa­cul­tatea de Economie şi Ad­mi­nis­tra­rea Afacerilor (FEAA) şi de ani buni este mentorul mai multor ti­neri care au participat la aceeaşi com­petiţie faimoasă de IT. El în­suşi a câștigat această competiţie în ur­mă cu câțiva ani. La New York a făcut parte din juriu la categoria IT Challenge.

Cu toate că au primit oferte să plece din ţară, să câștige de trei ori mai mult şi să poată face cercetare la cel mai înalt nivel, au refuzat. Dacă la cursuri nu pot să pună pauză la gândire, când a trebuit să-şi aleagă locul de muncă, au făcut-o cu inima. „Când mă trezesc di­mi­nea­ţa îmi zic: Iei, iar merg la fa­cul­­tate! Îmi place aşa de mult, mă simt ca un copil care merge la joa­că”, povesteşte Dan Dobrea des­pre pa­siunea lui. La fel de în­flă­că­rat vor­beşte şi despre hotărârea de a rămâne în ţară. Nu vrea să lase Ro­mâ­nia în restanţe aşa uşor.

Jocurile olimpice în informatică

Pe masă sunt câteva fructe pentru micul dejun şi pe noptieră pa­ha­re cu cafea. Iuliana, şi ea ab­sol­ventă a Universității Tehnice din Iaşi, şi Monica n-au dormit decât două ore, timp în care Dan a mai testat roboţelul. E nevoie să te uiţi pe geam şi să vezi mirajul Times Square-ului. N-au văzut din New York decât câteva cadre, de pe gea­mul autobuzului, în drumul dinspre aeroport. Cele două tinere sunt ca spor­tivii în cantonament. Nu au avut timp să hoinărească prin oraşul ca­re nu doarme niciodată, dar s-au con­format şi nici nu s-au gândit la somn.

Au o misiune importantă: să le a­rate celor din juriu că „roboţelul lor”, aşa cum îl umanizează Mo­ni­ca, este numai bun de folosit în in­dus­­trie. Siguranţa la volan ar pu­tea că­păta o altă definiţie după ce aplicaţia echipei Endeavour Design va fi implementată.

Auto-Robotul lor pur şi simplu învaţă izbindu-se de obiecte ca­re este itinerariul sigur de urmat şi apoi reuşeşte, cu ajutorul senzorilor, să evite orice obstacol. „În mo­mentul în care cineva a adormit la volan, de exemplu, şi după ce a fost atenţionat prin comandă vo­ca­lă, dar nu a reacţionat, robotul pre­ia comanda şi găseşte soluţia cea mai bună pentru a evita colizi­u­nea”, explică Dan Dobrea.

La probele prin care trebuie să-şi prezinte proiectul, să facă demonstraţii cum funcţionează robotul şi apoi să răspundă unei sesiuni de în­trebări, cele două tinere au fo­lo­sit eleganţa şi măiestria cu care gim­nas­tele cuceresc podiumul. „Lu­crez împreună cu Dan cam de doi ani la acest concept – iar partea hard, ro­bo­ţelul în sine, l-a realizat Iuliana. Robotul poate fi aplicat în mai mul­te domenii. De exemplu, când a fost cutremurul din Japonia şi exista pericolul unei explozii la Fuku­shi­ma, s-a pus problema să fie tri­mis în interior un robot, dar se pu­tea lovi de lucruri şi dezastrul ar fi fost mai mare. Aici ar fi putut func­ţiona robotul nostru”, explică Monica.

Pasiunea pentru cercetare le-a adus pe fete în finală. Invenţia lor se poate ramifica pe lângă industria auto, şi la scaunele inteligente, sistemele robotice din misiunile spa­ţi­ale sau din misiunile de salvare. Pentru perfecţionarea acestuia, mai au de lucrat, dar nici lumea nu a fost creată într-o zi.

Cinci runde până la knock out

9 iulie, ora 9.30. Într-o sală mi­că, cu juriul deja pregătit şi cu cro­no­metrul gata să pornească, şase con­curenţi s-au aşezat deja fiecare în colţul lui, în faţa unui calculator. Stă să înceapă una dintre cele mai dure secţiuni din concurs: IT Challenge. Ionuţ Sinescu re­pre­zin­tă Universitatea „Alexan­dru Ioan Cuza” din Iaşi, unde este mas­terand la Sisteme In­for­ma­ţio­nale pentru Afaceri.

Sarcina cu care trebuie să-i facă knock-out pe ceilalţi cinci candidaţi este crearea întregii infrastruc­turi informaţionale a unei fundaţii. Totul în doar 24 de ore, non stop, muncă ce în mod normal s-ar fi întins pe mai mult de o lună. Ca înaintea unui meci de box, acesta primeşte ultimele sfaturi şi încurajări. De când porneşte cro­no­me­trul, are voie să se întreţină doar cu ener­gizant. Unii adorm pe tasta­tu­ră, alţii merg la masă şi fac totul în ultimele ore, iar cei mai mulţi în­lem­nesc pe scaune.

Ionuţ e obişnuit însă cu nopţile nedormite. Pe lângă masterat, mai are şi două joburi. E trecut de prânz, deja a scăpat cu bine de prima run­dă şi a luat toate cele zece puncte. Greul abia începe. Din când în când, o sirenă cu lumină roşie îi trezeşte. Au primit mâncare la pachet, tot ce trebuie să facă este să creeze.

Valy Greavu a făcut la New York un record de aproape trei zi­le nedormite. Cât îi supraveghează pe concurenţi, mai aruncă două-trei vorbe pe blogul său, să-i ţină la curent pe cei de-acasă.

A doua zi dimineaţă se simte de­ja povara oboselii şi a concentrării. Ochii i s-au înroşit de parcă participanţii abia ar fi ieşit din are­nă. Mai sunt zece minute şi Ionuţ s-a oprit din lucru. „Nu mai am timp să mai fac ceva acum”, spune tânărul, beat de somn.

„Vara trecută nu ştiam nimic despre Imagine Cup, dar mi-am dorit să particip că să demonstrez că pot. Colegii mei de la master nu credeau că un băiat care a terminat FEAA poate să fie priceput la programare, baze de date şi reţele”, spune Ionuţ cu hotărâre. Siguranţa de sine are şi o explicaţie: este prin­tre primii şase cei mai tari concu­renţi de la Imagine Cup.

Şi Valy Greavu l-a ajutat să des­copere că poate mai mult şi când a trebuit, a ştiut şi să-l înveţe să se relaxeze. De altfel, râsul lui e mai mult decât molipsitor. Poate şi asta îl face atât de iubit de studenţii săi. În acest an, a primit din partea lor titlul de „Profesor Bologna”.

***

Imagine Cup, competiţia care-i trece pe studenţi în divizia A

Microsoft organizează în fie­care an competiţia Imagine Cup. Înscrierile au început deja pentru con­cursul din acest an, iar cei ca­re sunt siguri că au dezvol­tat a­plica­ţia potrivită care să schim­be lumea, pot deja să se înscrie în com­petiţie pe site-ul imagine­cup.com.

Vara viitoare, finala se va ţi­ne la Sydney, aşa că măcar o ex­cursie până în capitala austra­li­a­nă poate fi o motivaţie sufici­en­tă. Pro­bele pentru care se pot în­scrie sunt Software Design, Game De­sign: Xbox/Windows, Game De­sign: Windows Phone sau IT Cha­llenge.

România a venit acasă cu pre­­mii pe măsură. Echipa MNA, for­­­mată din Ciprian Maxim şi Răz­­­van Diaconu, a concurat la sec­­ţiu­nea Digital Media şi a ob­ţi­nut locul întâi. Ionuţ Sinescu s-a cla­sat printre primii şase din lu­me la Digital Media, la fel şi e­chipa Simplex, de la Univer­si­ta­tea „Ba­beş-Bolyai” din Cluj-Na­­­po­ca. La competiţie au parti­ci­pat echi­pe din 183 de ţări.

Andreea ARCHIP

Sursa: Opinia Veche

Ofuscări academice și un fel de CV

Disclaimer:

De ceva timp apar tot mai multe divergențe legate de cum ar trebui evaluate cadrele didactice, specializările, facultățile și universitățile. Acesta articol face parte din categoria frustrărilor personale așa că dacă aveți o zi bună nu o stricați citind acest articol.

 

Totul pare o nebuloasă inițiată de ambiția politică a unui singur om, și care nu are nici o legătură cu cutuma academică românească și nici nu este corelată cu cerințele din alte țări cu mai multă experiență.

Ni s-a impus un criteriu cantitativ bazat pe calitate, uneori reprobabilă, dar de cele mai multe ori mult mai presus de puterile unora dintre noi (și a mea desigur). Și uite așa am ajuns să contestăm modul de recunoaștere și promovare și suntem îndemnați cu toții să uităm de studenți și de alte activități administrative sau de prestigiu și să ne axăm numai pe Cercetare.

Cercetarea este foarte bună, dar din câteva studii de impact pe care le-am efectuat în rândul studenților, 99,95% nu sunt interesați despre câte și despre ce scrie un anumit cadru didactic în articole ISI care-i sunt necesare la promovare.

Ca să vedem ce ar trebui să conteze în viața unui cadru didactic am căutat tot felul de cerințe de angajare la alte universități din afară și vă propun o listă de formate de CV-uri academice:

Plus multe altele dar nu doresc să vă mai plictisesc.

În fiecare dintre ele regăsim atât partea de publicații, articole științifice, prezentări, experiența practică și abilitățile pe linie administrativă. Cele patru caracteristici ale unui cadru didactic trebuie să includă: activități de predare, activități de cercetare, activități administrative și activități de prestigiu (Foarte fain articolul The Cost of Prestige: Do New Research I Universities Incur Higher Administrative Costs?)

Într-o sinteză (nefinalizată) structura unui CV academic ar fi:

Date personale:

Studii:
– Post-Doctorale
– Doctorat
– Master
– Universitate
Experiență:
– Predare:
    – Linia de expertiză
    – Lista cursurilor
– Experiența în mediul de afaceri
Interesul pentru cercetare:
– punctele majore de cercetare pe viitor
Publicații:
– Cărți
– Articole științifice
Granturi și burse:

Conferințe, seminarii și prezentări cu public:
– Data, Titlu, Locația, Auditoriul
Premii și distincții:
– inclusiv cele din alte activități
– inclusiv cele obținute de echipele de studenți
Licențe și Certificări:
– in special cele recunoscute internațional
Abilități și calificări:
– IT
– limbi străine
Responsabilități administrative
– organizare de conferințe, seminarii și grupuri de lucru
– activități de coordonare studenți la competiții
Afilieri profesionale:
– organisme profesionale
Referințe:
– lista profesori

Dacă mai aveți propuneri de introdus în această structură aștept comentarii.

Oricum foarte interesant dacă domnul Ministru a citit o carte de genul acesta când a realizat criteriile de evaluare și promovare. Sau măcar dacă s-ar lua în calcul toate activitățile (secțiunea Tasks) din definiția unui profesor de pe Wikipedia.

Sorry dar nu poți spune că te ocupi doar de un segment sau altul. Trebuie să te implici în toate și mai ales să fii evaluat și recompensat pentru fiecare dintre ele.

Din păcate preferam sa vorbim la colturi, cum spune vorba asta noua: "Campioni la vorbit pe holuri", si de prea puține ori avem curajul de a lua o atitudine colectiva, care nu trebuie sa degenereze numaidecât.

Pentru mine lucrurile sunt clare: ca sa avem specializare avem nevoie de studenți, iar ca sa avem studenți trebuie sa prestam o serie de activități conexe predării prin care sa încercam sa atragem studenți la specializare dar sa-i si plasma pe piața muncii pentru a putea sa le arătam ca prin intermediul specializării au o pâine de mâncat. Si in felul acesta vor veni si mai mulți studenți.

Ca sa-i plasam avem nevoie de relații cu aceste firme, de organizări de evenimente, întâlniri, de programe didactice bune, de organizarea si administrarea fluxului informațional si multe altele. Peste toate acestea ca sa stăm bine in topuri avem nevoie si de cercetare… si de articole si de multe altele.

De asemenea, in criteriile de evaluare instituționale, articolele reprezintă doar un punct (semnificativ dar nu suficient). Alte puncte care contează sunt: gradul de angajare al absolvenților, contractele de cercetare public-privat, relația instituției cu mediul privat, participări la concursuri internaționale, apariții media in beneficiul instituției si multe altele.

Aceasta a fost și este părerea mea.

Succesuri!

Recunoaşterea extra-instituţională

 

În seara aceasta am avut o revelaţie… nu tocmai favorabilă mie: în cadrul instituţiilor de învăţământ din România, recunoaşterea profesională din partea mediului de afaceri sau chiar internaţională nu are absolut nici o valoare în promovare sau remunerare.

Oare de ce? Grea întrebare… sau încâlcit răspuns, mai degrabă.

Orice încercare de a răspunde ne duce permanent în zona bănuielilor şi nebuloaselor, care ne lasă deschisă speculaţia că pentru Edu, practica nu contează prea mult.

Cu un pic de răutate sau ironie, aş putea spune că cei care îi învaţă pe alţii ar trebui să fie cei mai buni în domeniul lor. Cei mai buni pe planul profesional pe care-şi instruiesc discipolii. Dar oare cum putem fi cei mai buni pe o ramură sau alta dacă nu suntem validaţi de piaţă?!

E clar să sunt zone şi zone din Edu fiecare cu discuţiile lor. Nu o să mă amestec cu ştiinţele exacte sau umaniste fără prea multă aplicabilitate practică (asta dacă are sens să predai în ciclurile de licenţă discipline fără aplicabilitate practică). Poate că o să-mi atrag şi mai multe contestaţii cu asta: dar ciclul licenţă în sistemul Bologna s-a transformat în contextul educaţiei “de piaţă” în ex-şcolile profesionale comuniste. Masterul se poate apropia de zona academică trecută, iar la doctorate putem face filosofia cunoaşterii în orice domeniu. Oare sunt singurul care mi se pare trist să-ţi vezi absolvenţii lucrând ca vânzători la Mall sau la nu ştiu ce Fast-Food şi tu să te baţi în continuare cu pumnul în piept că faci Research?!

Pornind de la acest raţionament comparativ, poate greşit, fiind un cadru didactic la nivel profesional… atunci nu ar trebui să conteze la avansări şi remuneraţiile graduale, recunoaşterile profesionale care vin din piaţă?

Din păcate dreptate este a celor care o fac, iar în Edu proliferare corifeilor, teoria inutilă şi fantasmagorică, jocurile de interese sau de putere, sunt cele care dictează regulile jocului. A fi MVP într-un domeniu pe care-l şi aplici, îl întreţii şi îl dezvolţi cu succes acolo unde lucrezi, a obţine premii internaţionale fabuloase, a ţine conferinţe publice pe diferite teme sau a avea contracte de dezvoltare şi implementare în practică de mii de euro… nu au nici o valoare.  Oare de ce?!

Oare cum se calculează diferenţa dintre un articol ISI care are 100 de cititori pe an şi un articol într-un blog care are 100 de vizualizări pe zi? Şi cum se calculează factorul de impact şi de influienţă a fiecăruia dintre ele?

Să fie oare din cauză că cei care fac regulile nu se pot supune lor? Sau doar pentru că pur şi simplu nu-i interesează, nu le pasă sau se gândesc că cei pe care-i suţin, pomovează sau provăţuiesc nu vor ajunge acolo niciodată?

Mi-ar prinde bine ceva idei constructive… fapt pentru care vă mulţumesc anticipat! Păcăliţi-mă măcar că într-un viitor, chiar şi îndepărtat lucrurile se vor schimba… sau spuneţi-mi că în alte ţări nu e ca la noi şi cum e la ei, sau spune-ţi-mi că scriu acestea pentru că sunt un incompetent ştiinţific care nu reuşeşte de câţiva ani să publice măcar un mic articol ISI…

E clar că fiecare suntem liberi să interpretăm regulile jocului în favoarea noastră, dar oare sunt singurul care gândeşte aşa?!

Blog la WordPress.com.

SUS ↑