În urmă cu ceva timp scriam despre cum am trăit experiența unui examen live cu adevărat. Multe probleme într-adevăr… și puține soluții… la ora respectivă.

O serie de probleme s-au repetat dar în mare parte experiența tuturor părților implicate a avut un cuvânt primordial în succesul zilei.

Se face că a fost un semestru greu, în care a trebuit să predau, printre multe altele, două discipline la aceeași specializare (Info Ec.), discipline din domenii diferite dar oarecum complementare. De fapt programa analitică a fost gândită ca cele mai multe discipline să se lege între ele pentru a da un contur profesional penetrabil în piață finalistului acestei sesiuni îndelungate de pregătire. Bun, bun… care vrea… [:)]

Istoria educaţiei asistate … şi de calculatoare este destul de lungă, numai că cei care au făcut această istorie nu s-au gândit la faptul că noi suntem români şi studenţii noştri europeni încă mai suferă de influenţe fanarioto-balcanice.

Aşadar, cea mai grea problemă a e-learning-ului românesc este mentalitatea. Mi-a trebuit un semestru de „lupte la baionetă” pentru a face o masă de studenţi să înţeleagă faptul că valoarea lor ca produs nu rezidă doar din capacitatea de memora ceva ci din abilitatea de a descoperi şi rezolva într-un timp cât mai scurt o potenţială problemă, utilizând pe cât de mult posibil lucrul în echipă. Eu înțeles foarte bine lucrul în echipă, traducându-l prin a forma echipe care să răspundă împreună la întrebări [:)] neînțelegând scopul de fapt al unor evaluări pe parcurs: forțarea parcurgerii materiei și nu obținerea unei note.

E clar… că pe timpul studenției mai făceam și eu nopți albe în sesiune pentru a învăța, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord acum cu acest sistem. Știu sigur că de multe ori mai învățam și în timpul semestrului, chiar dacă alteori mergeam la bibliotecă să dorm după o noapte de discotecă pentru că în cameră era prea gălăgie [:)].

Să detaliem puțin.

Se face că la începutul semestrului am început experimentul. Predare în stil clasic: prelegeri la curs, lecții pe suport electronic la laborator. Schimbarea s-a produs la nivelul evaluării pe parcurs. M-am gândit că ar fi bine ca după fiecare laborator, studentul să dea un quiz de 10-15 întrebări din ceea ce s-a discutat la laborator. Studentul putea să răspundă la quiz în interval de o săptămână după posibilitățile sale temporale. Se făcea că media tuturor quizurilor va reprezenta 10% din nota finală la disciplină. Puțin dacă e să luăm în considerare faptul că nota maximă ar fi în acest caz 9 fără alte stressinguri pe parcurs..

Erorile / Neatenție sau strategie?

Zis și făcut… A trecut un quiz, a trecut al doilea… Nici un 10. Teoretic studentul putea să citească materialul electronic sau printat, să lucreze la calculator și apoi să dea răspunsul cel mai bun. Dar… nici un 10. Am surprins la un moment dat (întârziind la oră în limita timpului academic) o discuție foarte aprinsă, în care mai mulți studenți comentau variantele de răspuns „aruncând” unii în alții cu citate din materialele de laborator sau cu soluții de pe site-urile recomandate la bibliografie.

I-am lăsat să continue pentru că îmi plăcea ceea ce auzeam. Simţeam că i-am trezit din letargia anilor I şi II… După care le-am spus adevărul: În quiz 1 şi 2 sunt 3 erori respectiv una. Vina îmi aparţine dar sunt bucuros de ceva: Ştiţi! [:)]

Am promis o corectare manuală a rezultatelor şi aşa voi proceda…  subliniez… voi… [:)]

Quiz 3… prea mulți de 10! Mai mult de jumătate… În acel moment am avut „revelația” faptului că sunt tras pe sfoară studenţii copiind unii de la alţii răspunsurile, multe răspunsuri de 10 fiind date în mai puţin de 10% din timpul alocat. Ce-i drept m-am supărat rău de tot. Nici nu am făcut seminarul pedagogic, că cine ştie, poate acolo mă învăţau că predarea se face cu creta pe tablă, nu dându-i studentului posibilitatea de a exersa individual ca să te păcălească ulterior.

Am spus că renunţa la el de sistem şi gata, trecem la clasic până se vor mai schimba ceva generaţii… Dar mi-am amintit la timp de cuvintele lui Dorin Badea, care spunea: dacă nu încearcă nimeni nimic de ce să aşteptăm să trăim mai bine? Copii ăştia or să mă susţină pe mine la pensie, iar dacă eu îi formez prost, atunci nu voi trăi mai bine atunci.

Am pus mâna şi am mai citit despre cum se face educaţia asta asistată şi mi-am dat seama că trebuie să munceşti mult pentru asta. Trebuie să ai strategie, planuri de calitate educaţională, paliere şi etape de trecere de la un nivel la altul… poveste lungă. Studentul modern nu învaţă singur şi în nici un caz de frică. El are modele printre fotbalişti şi manelişti şi chiar nu înţelege de ce trebuie el să înveţe când ar fi atât de simplu să aibă tot ce îşi doreşte dacă face un hit… Studentul trebuie stimulat să înveţe în mod subtil, iar dacă tu eşti dezinteresat el va fi de două ori mai mult ca tine.

Am reluat testele dar de data aceasta crescând nivelul de dificultate şi greşind deliberat încă o întrebare… Procesul de copiere a continuat… dar nu la acelaşi nivel. Psihologic vorbind, când studentul nu ia 10 şi ştie că a făcut totul ar trebui să aibă dorinţa de a studia mai mult… de a vedea că de fapt nu el greşeşte. Treaba asta este cu două tăişuri însă: este posibil să îl pierzi de „client” dacă el consideră că tu nu ai făcut decât să faci un test în dorul lelii fără să îți pese că el are sentimente și că îl doare când știe că a făcut și că a luat o notă mică din cauza ta.

Examenul final

Două discipline: una de la 13 la 14 și una de la 15 … încolo. Prima de acasă sau de la oricare calculator conectat la Internet. Aveam încrederea că am reușit într-un semestru să schimb mentalitatea de copiator a multora și să îi fac să vrea să își cunoască adevăratul potențial. În mare parte a ținut. Teama de problemele legate de căderea conexiunii la Internet au dispărut și am oferit garanții în acest sens.

S-a luat și 2, și 6 și 9 dar nici un 10. De data aceasta nu mai ținea de mine. Facerea întrebărilor pentru un test grilă este mai mult decât o știință. Trebuie să știi cum să oferi un nivel mediu de evaluare și cum să crești gradual dificultatea pentru a putea face o ierarhizare naturală a studenților. Mulți contestă regula curbei sau clopotului lui Gauss. Eu sunt un adept pentru că am văzut că doar excepțional aceasta nu se aplică.

Examenul al doilea… sub stricta mea supraveghere. Nici o diferență… au mai comunicat pe ici pe acolo, dar notele s-au păstrat la un nivel OK. Un singur student a recunoscut că a luat 5 chiar dacă nu a învățat mare lucru. Acesta este riscul grilelor…

Așadar, examen de Rețele, mașină virtuală de Windows 2003 Server cu AD, DNS, Internet la discreție, Help la discreție, fără cărți sau alte materiale scrise mic de mână [:)]. Optim ar fi fost dacă studenții ar fi verificat fiecare comandă în mașina virtuală, dar sunt care au preferat să testeze varianta de răspuns: net share $Muzica=X:\Muzica prin căutare pe Internet. Cineva căuta pe Google şi nu găsea nimic. I-am sugerat să caute şi pe Live.com poate are mai mult succes. [:)]

Ca de obicei o studentă a obținut cea mai mare notă. Bravo ei… se pare că domnișoarele când vor ele au o putere de concentrare și un simț analitic mult mai dezvoltat decât anumiți indivizi de gen masculin [:)]

În semestrul următor îmi fac o bază de date uriaşă şi trec pe teste adaptive. Acesta este de fapt piatra de hotar a neîncrederii în student. O plajă mare de subiecte îl descurajează să încerce să mai copie, înclinaţia spre a învăţa fiind determinată şi de competiţia reală şi sinceră care se poate naşte (renaşte) în rândurile studenţilor.

Finally, tre să mă apuc să îmi fac autoevaluarea. În funcţie de asta îmi primesc salariul. Problema este că nu am nici un articol scris prin reviste de curând şi nici pe la conferinţe nu prea am fost… Prefer să „pierd timpul”  pe aici și cu altele și cu procesul didactic continuu, sperând la o pensie fericită [:)]. 

Acesta este un blog pe care doream să îl scriu în urmă cu aproape o săptămână. L-am scris în MS Word şi acum îl fac public pentru a împărtăşi cu voi această experienţă interesantă.

Astăzi testez noua platformă de e-learning a Universităţii: BlackBoard una din cele mai mari aplicaţii de gen din lume.

Oficial am 56 de studenţi dar neoficial pot fi mai mulţi. O parte sunt în laboratoare, o altă mare parte la serviciu, o parte în cămine sau acasă. Câţiva sunt cu laptop-urile prin jurul access pointurilor free… La 14:00 începem! Cea mai des întâlnită întrebare: Dacă pică netul?

Acesta pare a fi cel mai mare incident şi cel mai justificat pericol. Atâta timp cât nu ai o infrastructură solidă… astfel de acţiuni sunt sortite eşecului din faza de concepţie.

Începem cu 20 de întrebări.

Ora 14:00 – Sunt ceva absenţi. Marea majoritate ….sunt on-line

Ora 14:01 – Primul student care a ajuns cu probleme de net

Ora 14:14 – Primul student cu probleme de Browser. A deschis un XML în browser şi a închis apoi cu tot cu aplicaţia de testare. Aici ar trebui o fereastră independentă care să nu lase să se închidă sau să se deschidă ceva peste ea

Ora 14:20  – Am fost într-un laborator… şi 3 studenţi se certau pe 2 variante de răspuns. Ceilalţi căutau de zor în documentaţii. În alt laborator linişte totală. Au crezut în faptul că îi văd prin sistemul de supraveghere video.

14:23 – Într-un laborator o singură studentă încearcă să facă faţă gălăgiei provocate de un “stol” de meseriaşi fericiţi că nu fac ore.

14:25 – Studenţii reacţionează exact în felul în care anticipam. Întrebările şi variantele de răspuns sunt generate aleator (aceleaşi). În momentul în care cineva găseşte variant de răspuns şi pare de încredere, toţi ceilalţi fac scroll în pagina testului pentru a găsi variant de răspuns respectivă. Poate era mai bines ă fi ales varianta de testare cu câte o întrebare pe ecran, fără posibilitatea de a trece de la o întrebare la alta. Dar mai sunt şi restanţe :)

14:28 – Primul student a terminat testul. 8.20 nu pare o notă prea fericită având în vedere că este un student care a fost la ore. A dat examenul de acasă şi deci nu mă întâlnesc cu el până la 15:30. Mai are încă o şansă. Problema este că nu ştie unde a greşit. Sunt curios să văd dacă încearcă a doua oară. Modulul de testare permite alegerea notării: prima încercare, a doua încercare, media încercărilor, cea mai mare notă, cea mai mică notă. Modul de evaluare poate fi modificat şi ulterior. De ce le-am dat posibilitatea să dea de 2 ori acelaşi test…?

14:36 – Din ce în ce mai mulţi studenţi termină testul… Note îmbucurătoare!

14:39 – Sunt contactat on-line de un personaj binecunoscut pentru a comenta variantele de răspuns. Încerc să îl lămuresc şi îmi răspunde zâmbind de subtilitatea răspunsului.

14:41 – Nici un 10, nimic sub 5.

14:43 – Studentul de la  14:39 îmi demontează explicaţia printr-un răspuns parţial plauzibil. “Disputa” se remină cu un: în fine…

14:45 – Notele cresc pe măsură ce trece timpul… Nu am anticipat corect timpul de răspuns la probleme….

14:46 – Un student de 8.50 mi-a trimis următorul mesaj: Frumoasa ideea cu examenul  si sper sa fie mai toate asa online.

 14:52 – Din categoria student Român student European: într-o sală o studentă vorbeşte de zor la telefon.

14:55 – Au mai rămas doar puţini întârziaţi… Până acum cea mai mare notă este 9,70 şi cea mai mică 6.5. Studenţii care au stat grupaţi în laboratoare au note aproximativ asemănătoare între: 7,7 şi 8,7. Răspunsurile fiind identice  înseamnă că mai mulţi studenţi s-au cumulat în jurul celora care aparent ştiau. Cei care ştiau au fost deranjaţi probabil de ceilalţi şi în felul acesta s-ar putea justifica notele mai scăzute. Nu au lucrat nici măcar în echipă.

15:00 – Finish! Sunt care nu au finalizat în timp… Asta este! Avem nevoie şi de restanţieri :)

15:05 – Întârziaţii (3) mi-a dat voie sistemul să apreciez dacă să îi trec sau nu…

La 15:30 – M-am întâlnit cu studenţii într-o sală pentru a discuta aspectele experimentului. În general a fost Ok în schimb s-a lansat ideea că testul nu a fost corect şi că nu reflectă cunoştinţele lor reale. Problema derivă din mentalitatea studenţilor. O studentă care a luat o notă mică a afirmat că mai bine venea la şcoală într-un laborator şi copia ceva de la colegi. Altă studentă a spus că mai bine stătea acasă pentru că în laborator a fost deranjată permanent de întrebările colegilor…

Concluzia finală: Atâta timp cât studentul nu conştientizează că nu o notă este relevantă în pregătirea sa ci cunoştinţele acumulate, nu putem face nimic cu sistemele de evaluare de la distanţă. Un alt aspect: calitatea întrebărilor. Dacă acestea nu sunt clare şi nu acoperă cea mai mare parte din curs… apar probleme majore de satisfacţie a studentului care susţine un test.