În urmă cu ceva timp scriam despre cum am trăit experiența unui examen live cu adevărat. Multe probleme într-adevăr… și puține soluții… la ora respectivă.
O serie de probleme s-au repetat dar în mare parte experiența tuturor părților implicate a avut un cuvânt primordial în succesul zilei.
Se face că a fost un semestru greu, în care a trebuit să predau, printre multe altele, două discipline la aceeași specializare (Info Ec.), discipline din domenii diferite dar oarecum complementare. De fapt programa analitică a fost gândită ca cele mai multe discipline să se lege între ele pentru a da un contur profesional penetrabil în piață finalistului acestei sesiuni îndelungate de pregătire. Bun, bun… care vrea… [:)]
Istoria educaţiei asistate … şi de calculatoare este destul de lungă, numai că cei care au făcut această istorie nu s-au gândit la faptul că noi suntem români şi studenţii noştri europeni încă mai suferă de influenţe fanarioto-balcanice.
Aşadar, cea mai grea problemă a e-learning-ului românesc este mentalitatea. Mi-a trebuit un semestru de „lupte la baionetă” pentru a face o masă de studenţi să înţeleagă faptul că valoarea lor ca produs nu rezidă doar din capacitatea de memora ceva ci din abilitatea de a descoperi şi rezolva într-un timp cât mai scurt o potenţială problemă, utilizând pe cât de mult posibil lucrul în echipă. Eu înțeles foarte bine lucrul în echipă, traducându-l prin a forma echipe care să răspundă împreună la întrebări [:)] neînțelegând scopul de fapt al unor evaluări pe parcurs: forțarea parcurgerii materiei și nu obținerea unei note.
E clar… că pe timpul studenției mai făceam și eu nopți albe în sesiune pentru a învăța, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord acum cu acest sistem. Știu sigur că de multe ori mai învățam și în timpul semestrului, chiar dacă alteori mergeam la bibliotecă să dorm după o noapte de discotecă pentru că în cameră era prea gălăgie [:)].
Să detaliem puțin.
Se face că la începutul semestrului am început experimentul. Predare în stil clasic: prelegeri la curs, lecții pe suport electronic la laborator. Schimbarea s-a produs la nivelul evaluării pe parcurs. M-am gândit că ar fi bine ca după fiecare laborator, studentul să dea un quiz de 10-15 întrebări din ceea ce s-a discutat la laborator. Studentul putea să răspundă la quiz în interval de o săptămână după posibilitățile sale temporale. Se făcea că media tuturor quizurilor va reprezenta 10% din nota finală la disciplină. Puțin dacă e să luăm în considerare faptul că nota maximă ar fi în acest caz 9 fără alte stressinguri pe parcurs..
Erorile / Neatenție sau strategie?
Zis și făcut… A trecut un quiz, a trecut al doilea… Nici un 10. Teoretic studentul putea să citească materialul electronic sau printat, să lucreze la calculator și apoi să dea răspunsul cel mai bun. Dar… nici un 10. Am surprins la un moment dat (întârziind la oră în limita timpului academic) o discuție foarte aprinsă, în care mai mulți studenți comentau variantele de răspuns „aruncând” unii în alții cu citate din materialele de laborator sau cu soluții de pe site-urile recomandate la bibliografie.
I-am lăsat să continue pentru că îmi plăcea ceea ce auzeam. Simţeam că i-am trezit din letargia anilor I şi II… După care le-am spus adevărul: În quiz 1 şi 2 sunt 3 erori respectiv una. Vina îmi aparţine dar sunt bucuros de ceva: Ştiţi! [:)]
Am promis o corectare manuală a rezultatelor şi aşa voi proceda… subliniez… voi… [:)]
Quiz 3… prea mulți de 10! Mai mult de jumătate… În acel moment am avut „revelația” faptului că sunt tras pe sfoară studenţii copiind unii de la alţii răspunsurile, multe răspunsuri de 10 fiind date în mai puţin de 10% din timpul alocat. Ce-i drept m-am supărat rău de tot. Nici nu am făcut seminarul pedagogic, că cine ştie, poate acolo mă învăţau că predarea se face cu creta pe tablă, nu dându-i studentului posibilitatea de a exersa individual ca să te păcălească ulterior.
Am spus că renunţa la el de sistem şi gata, trecem la clasic până se vor mai schimba ceva generaţii… Dar mi-am amintit la timp de cuvintele lui Dorin Badea, care spunea: dacă nu încearcă nimeni nimic de ce să aşteptăm să trăim mai bine? Copii ăştia or să mă susţină pe mine la pensie, iar dacă eu îi formez prost, atunci nu voi trăi mai bine atunci.
Am pus mâna şi am mai citit despre cum se face educaţia asta asistată şi mi-am dat seama că trebuie să munceşti mult pentru asta. Trebuie să ai strategie, planuri de calitate educaţională, paliere şi etape de trecere de la un nivel la altul… poveste lungă. Studentul modern nu învaţă singur şi în nici un caz de frică. El are modele printre fotbalişti şi manelişti şi chiar nu înţelege de ce trebuie el să înveţe când ar fi atât de simplu să aibă tot ce îşi doreşte dacă face un hit… Studentul trebuie stimulat să înveţe în mod subtil, iar dacă tu eşti dezinteresat el va fi de două ori mai mult ca tine.
Am reluat testele dar de data aceasta crescând nivelul de dificultate şi greşind deliberat încă o întrebare… Procesul de copiere a continuat… dar nu la acelaşi nivel. Psihologic vorbind, când studentul nu ia 10 şi ştie că a făcut totul ar trebui să aibă dorinţa de a studia mai mult… de a vedea că de fapt nu el greşeşte. Treaba asta este cu două tăişuri însă: este posibil să îl pierzi de „client” dacă el consideră că tu nu ai făcut decât să faci un test în dorul lelii fără să îți pese că el are sentimente și că îl doare când știe că a făcut și că a luat o notă mică din cauza ta.
Examenul final
Două discipline: una de la 13 la 14 și una de la 15 … încolo. Prima de acasă sau de la oricare calculator conectat la Internet. Aveam încrederea că am reușit într-un semestru să schimb mentalitatea de copiator a multora și să îi fac să vrea să își cunoască adevăratul potențial. În mare parte a ținut. Teama de problemele legate de căderea conexiunii la Internet au dispărut și am oferit garanții în acest sens.
S-a luat și 2, și 6 și 9 dar nici un 10. De data aceasta nu mai ținea de mine. Facerea întrebărilor pentru un test grilă este mai mult decât o știință. Trebuie să știi cum să oferi un nivel mediu de evaluare și cum să crești gradual dificultatea pentru a putea face o ierarhizare naturală a studenților. Mulți contestă regula curbei sau clopotului lui Gauss. Eu sunt un adept pentru că am văzut că doar excepțional aceasta nu se aplică.
Examenul al doilea… sub stricta mea supraveghere. Nici o diferență… au mai comunicat pe ici pe acolo, dar notele s-au păstrat la un nivel OK. Un singur student a recunoscut că a luat 5 chiar dacă nu a învățat mare lucru. Acesta este riscul grilelor…
Așadar, examen de Rețele, mașină virtuală de Windows 2003 Server cu AD, DNS, Internet la discreție, Help la discreție, fără cărți sau alte materiale scrise mic de mână [:)]. Optim ar fi fost dacă studenții ar fi verificat fiecare comandă în mașina virtuală, dar sunt care au preferat să testeze varianta de răspuns: net share $Muzica=X:\Muzica prin căutare pe Internet. Cineva căuta pe Google şi nu găsea nimic. I-am sugerat să caute şi pe Live.com poate are mai mult succes. [:)]
Ca de obicei o studentă a obținut cea mai mare notă. Bravo ei… se pare că domnișoarele când vor ele au o putere de concentrare și un simț analitic mult mai dezvoltat decât anumiți indivizi de gen masculin [:)]
În semestrul următor îmi fac o bază de date uriaşă şi trec pe teste adaptive. Acesta este de fapt piatra de hotar a neîncrederii în student. O plajă mare de subiecte îl descurajează să încerce să mai copie, înclinaţia spre a învăţa fiind determinată şi de competiţia reală şi sinceră care se poate naşte (renaşte) în rândurile studenţilor.
Finally, tre să mă apuc să îmi fac autoevaluarea. În funcţie de asta îmi primesc salariul. Problema este că nu am nici un articol scris prin reviste de curând şi nici pe la conferinţe nu prea am fost… Prefer să „pierd timpul” pe aici și cu altele și cu procesul didactic continuu, sperând la o pensie fericită [:)].
Valy Greavu - Live Blog 