În condițiile în care:
- Educația din România a devenit o Cenușăreasă,
- elevii abia mai reușesc să treacă Bacalaureatul,
- valorile morale și spirituale se concretizează în lovele, cai putere și picioare lungi,
- hoția, minciuna și lenea conduc România,
un grup de profesori și studenți din România reușesc să acceadă, din nou, pe culmile mondiale ale IT-ului, confirmând încă odată că Dumnezeu ne-a dat talentul și inteligența de a fi printre primii, dar nu a spus decât celor puțini cum să le și arătăm lumii.
În numărul trecut vă prezentam o listă a Finaliștilor de la Imagine Cup 2012, studenții care au muncit individual sau în echipă, alături de mentorii lor, pentru a putea avea șansa de a ajunge în vara aceasta la Sydney și pentru a putea încasa ceva bănuți pe ceea ce au în cap și au pus și în practică. Anul acesta, avem reprezentanți la 4 secțiuni, două secțiuni fiind deja clasate pe podium: Complex din Cluj la secțiunea Azure, și Alex Țiclea din București la secțiunea IT Challenge.
Echipa AVe, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, a ieșit din competiție, dar nu fără a face o impresie frumoasă.
A rămas în concurs echipa IQube la secțiunea regină a Imagine Cup: Software Design. Ei s-au calificat în semifinala de 20 din 76 de echipe și așteaptă cu mari emoții afișarea rezultatelor pentru Finala de 6.
Este a treia oara, în istoria competiției, când o echipă românească ajunge în semifinala de 20. Sperăm să ajungă și în primii 6.
Pentru a urmări live desfășurarea evenimentelor puteți accesa site-ul http://icsocialmediateam.com/live-stream/. La ora 15:00 ora României va fi o transmisie în direct de la festivitatea de anunțare a celor 6 echipe care merg în Finală pentru a concura pe un loc pe Podium.
De asemenea, Ionuț Bălan, de la CHIP România, reprezentantul de presă al delegației României, ne transmite în imagini și text, ultimele noutăți de la fața locului pe Facebook și pe Twitter.
Și cum veștile bune din Sydney nu se încheie aici, trebuie să vă mai spun că două din echipele noastre participă și la secțiunea People’s Choice unde pot câștiga frumoasa sumă de 10.000 USD. Puteți prelua textul de mai jos pentru a fi publicat pe rețele dumneavoastră sociale. Votul se încheie marți, 10 iulie.
Vă rugăm să votați proiectele românești de la competiția Imagine Cup:
- Complex din Cluj Napoca: http://www.imaginecup.com/Competition/PCATeam.aspx?Competitionid=71&teamid=55161
și- LiveX din Timișoara: http://www.imaginecup.com/Competition/PCATeam.aspx?Competitionid=71&teamid=55191
Pentru munca pe care au depus-o studenții noștri merită votul vostru. Se poate repeta votul odată la câteva ore! Nu necesită autentificare și nici confirmare prin e-mail!
Mulțumim pentru vot și eventual distribuția acestui mesaj!
La IT Challenge avem o fotografie frumoasă cu Finaliștii de anul acesta:
De la stânga la dreapta: Joshua Sim (Singapore), Alexandru Ticlea (Romania), Sherif Talaat (Egypt). Oare s-au așezat în ordinea locului pe Podium? :)
Marți este ceremonia de premiere. Voi reveni atunci cu comentarii.
Mulțumim pentru susținere și implicare… mai ales pentru secțiunea cu votul publicului.
Succes maxim studenților noștri de la Sydney și le mulțumim pentru umbra de speranță pe care o aruncă asupra viitorului nostru IT-ist.
[UPDATE ora 15:16] Echipa României nu a mers în primele 6 la Software Design. E bine măcar că au trecut de prima fază. Rămânem cu două locuri pe podium… iar marți aflăm și pozițiile concrete. Felicitări că au ajuns până acolo si mai multă muncă în ediția viitoare!