Imagine Cup 2013 – News (3)


În sfârșit după o perioadă lungă de timp, avem informații despre Imagine Cup 2013.

Trofeul Imagine Cup 2013Vestea bună, este că anul acesta Microsoft România s-a organizat puțin mai rapid și avem o dată aproape certă pentru finala Imagine Cup pe România. Vestea și mai bună este că se va organiza această finală.

Așadar finala națională va fi în perioada 11-14 Aprilie 2013 la București. Probabil că vor apărea detalii despre locație între timp, dar se vorbește despre faptul că va fi organizată la Universitatea Politehnica București.

Tot de la Alex Bogdan, ADE de la Microsoft România, avem și următoarele clarificări legate de finală din România:

Finala națională este doar pentru primele trei competiții: Games, Innovation și World Citizenship.

(1) Vom avea premii naționale pentru fiecare competiție in parte.

(2) Putem sa trimitem la finala mondiala o singură echipa, aleasă din cele 3 competiții.

(3) Pentru a maximiza șansele României la finala mondială vom selecta dintre cele trei competiții o singură echipă care va avea, în părerea juriului, cele mai mari șanse să câștige finala mondială.

Juriul se dorește a fi format din minim 5 membrii, dar momentan nu avem detalii legate de componența juriului. Personal am fost întrebat dacă aș fi dispus să continui ca membru al Juriului și mi-am exprimat acordul de principiu. Am provocat multe supărări dea lungul anilor în rândul mentorilor și participanților, dar am încercat tot timpul să fiu pozitiv în relația cu toată lumea și cred că mi-am jucat rolul de moderator în discuții și dezbateri. Din păcate am acceptat și învățat cu greu în timp că întotdeauna există un singur loc I, iar supărările celor de pe celelalte locuri sunt perfect justificate de faptul că le pasă de ceea ce fac și pun suflet în proiectele lor!

Pentru cele trei challenges (Windows 8 App, Windows Azure, Windows Phone) totul se întâmplă online.

Mai jos câteva detalii despre calendar și statistici:

Brain Games

Avem înregistrați peste 200 de studenți.

Date importante:

  • 4-15 Martie: World Citizenship Quiz 2
  • 1-12 Aprilie: Games Quiz 2
  • 15 Mai – Anunțarea finalistului care va participa prin tragere la sorți în Finala din Rusia.

Status pentru competițiile Challenge: Suntem în runda a doua: on-line finals.

Date importante pentru toate secțiunile de tip Challenge:

  • 15 Aprilie 2013 – Online Finals submission deadline for all countries

Windows 8 App Challenge

Sunt înregistrați 47 studenți. 16 echipe s-au calificat pentru runda a doua.

Windows Azure Challenge

Sunt înregistrați 38 studenți. 14 echipe s-au calificat pentru runda a doua.

Windows Phone Challenge

Sunt înregistrați 23 studenți din România și 1 din Republica Moldova. Au mers mai departe în runda a doua 8 echipe din România și 1 din Moldova.

Pentru celelalte secțiuni:

  • există finală în România;
  • va fi aleasă o singură echipă care să meargă la finala din Rusia;
  • proiectele trebuie încărcate pe site-ul ImagineCup.com conform regulilor oficiale de participare;
  • Games Competition: 50 studenți înregistrați, 13 echipe formate;
  • Innovation Competition: 25 studenți înregistrați, 4 echipe formate;
  • World Citizenship: 35 studenți înregistrați, 10 echipe formate;

 

Cam atât. Dacă mai aveți alte noutăți în afară de ceea ce am reușit eu să aflu, puneți în comentarii.

Succes maxim tuturor!

Publicitate

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: