Transformare numere in litere in Excel fara VBA


Pentru fanii aplicației Excel cred că nu este prima dată când aud despre o astfel de problemă. Transformarea sumelor din cifre în litere în Excel este utilă pentru documente de tip Chitanța, Ordin de plată, Mandate poștale. Excelul poate fi personalizat pentru a se adapta pe tipurile de formulare diferite.

Am întâlnit mai multe rezolvări ale acestei probleme, cea mai mare parte a lor programatic prin VBA. Nu am testat soluțiile respective pentru că am vrut să nu mă las influențat de modul lor de rezolvare. Formula pe care v-o propun eu este în imagine:

Formula de transformare din numere în litere

Pentru cei care se ”minunează” despre modul cum am ajuns la o asemenea formulă, tehnica este ”din aproape în aproape”. Smile Adică am descompus întâi zecile, apoi sutele și așa mai departe. Tabelul de căutare tblNr este în pagină cu scris alb ca să nu ”încurce”.

Rezultatul execuției este asemănător modelului următor:

Transformare numere in litere

Numărul maxim la care m-am oprit a fost de exact sub 1 milion. Presupun că cine are de făcut un OP de 1 milion are și o ditamai aplicația pentru asta sau îl scrie cu pixul, deci nu are nevoie de acest fișier Excel. Smile

Probleme întâmpinate: Excelul în funcție de calculele pe care le face cu zecimalele mai dă câte o eroare din când în când. De exemplu, zecimalele de genul: 0,10 se transformă în 0,0999999999999000 ceea ce nu reprezintă o egalitate din punct de vedere matematic pentru a putea face operațiuni cu ele. Problema celor 15 zecimale este documentată foarte interesant pe Wikipedia în articolul: Numeric precision in Microsoft Excel.

Descărcare fișier Excel

Dacă nu vă funcționează link-ul anterior puteți să accesați aceată pagină: https://gallery.technet.microsoft.com/Romanian-Transformare-917b9167

Referințe cu VBA

Referințe on-line

Articol asemănător

Vă rog să respectați drepturile de proprietate intelectuală și să nu comercializați acest produs. Se poate utiliza în scop personal sau profesional. În cazul în care sesizați erori în formule vă rog să mi le semnalați.

Vă mulțumesc pentru feedback și partajare articol.

Anunțuri

13 gânduri despre “Transformare numere in litere in Excel fara VBA

  1. Pingback: Transformare numere in litere in Excel si SharePoint | Valy Greavu's Live Blog

  2. Totul lukreaza ok insa cind punem 101 000 lei, 102 000, 103 000, 104 000, 105 000, 106 000, 107 000, 108 000, 109 000 mii lei se afiseaza una suta mii lei . se poate cumva de corectat???

    Apreciază

  3. Salut,

    Am copiat formula ta si am pus-o intr-o chitanta. Oare de ce atunci cand ies si intru iar nu imi mai merge formula?
    Imi apare la inceput ca documentul contine linkuri catre surse externe posibil nesigure si am 2 optiuni Update sau Don’t Update si orice ii dau imi strica formula

    Multumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s