Daaar… de ce îmi pasă mie de plagiatul PM-ului ţării?!


Discleimăr: 
Acest articol poate conține erori de logică și limbaj. 
Într-un mod revoltător este scris într-un limbaj al vorbirii curente 
exprimând o părere/opinie exclusiv proprie și personală în mod dezlânat 
și poate complet de neînțeles. Rog cititorii, care ajung întâmplător aici,
 să se oprească din citit oricând consideră necesar după acest punct.

Impulsiv şi dintr-o dată, fără să stau prea mult pe gânduri aş spune că îmi pasă al naibii de mult! De ce? Păi în primul rând pentru că şi eu sunt Doctor şi că pentru a obţine acest titlu am muncit aproape 10 ani. 10 ani?! Mda… 10 ani… şi vina mi se datorează. Pe timpul meu (admis la doctorat în 1999), şi a lui Ponta, doctoratul ţinea cam 4 ani la zi şi 6 ani la ID. În timpul acesta aveai un serviciu, trebuia să ţii ore de luni până duminică şi eventual să fii şi un membru al familiei. Chiar aşa! Numai membrii propriilor familii pot şti câte sacrificii au făcut, câte compromisuri şi câtă înţelegere… totul pentru a termina celalalt cu bine doctoratul şi aşi clădi o carieră academică pe baza acestui titlu.

Puţini terminau în 6 ani doctoratul. Foarte puţini! Numai că dacă până prin jurul anilor 2000-2002, dacă depăşeai termenul, era aproape ca o regulă general valabilă, după 2005 s-a băgat o taxă de penalizare de 1200 lei pe an pentru fiecare an de întârziere. Eram în plină ascensiune în perioada aia. Descoperisem lumea prin Imagine Cup şi în acelaşi timp aveam nevoie să fiu student la doctorat pentru a putea candida şi în 2006. Apoi am învăţat că ceea ce făceam eu la Reţeaua FEAA era artizanat şi că de fapt lucrurile stăteau mult mai elaborat. Bani avea facultatea de-i întorcea cu lopata… deci dacă peste noapte visam că vreau un blade center de 1,5 miliarde a doua/a treia zi îl aveam în “ogradă”. Ajunsesem ca meşterul Manole: instalam tot felul de platforme noaptea, a doua zi le testam şi-mi dădeam seama că nu e suficient de bine. Mai citeam o carte, o documentaţie şi noaptea formatam şi o luam de la capăt. Şi aşa am ajuns de studii de caz….

Ameninţat din ce în ce mai des cu exmatricularea  de la Doctorat am ajuns la trista concluzie că munceam pe gratis şi plăteam pentru ceea ce ar fi trebuit să fac.

Cu greu am terminat şi doctoratul. Nu am fost mulţumit de ceea ce am făcut. Uitându-mă peste ani în urmă, nu pare chiar atât de rău, dar nu atât de bine cât mi-aş fi dorit.

Şi ce vină are domnul Prim în toată treaba asta? Absolut nici una.

Şi ce treabă are plagiatul cu ţara? Chiar aşa.. aparent nici una.

Nu fură toată lumea în ţara asta? Păi aparent se pare că da. Iar el nu a furat din buzunarul nimănui, nu-i aşa? Păi şi atunci de unde atâta obidă? Exact, am intrat cu toţii în jocul băsist al dottore-ului şi am uitat să ne uităm în curtea noastră şi să vedem de fapt că fiecare dintre noi furăm. Şi mai ales că dumnealui nu a furat, repet, de la nimeni!

Ia să întoarcem foaia! Adică… eu sunt cadru didactic. Şpagă nu am de la cine să iau pentru că sunt „al dreacu” și studenții nu-mi dau nimic. Pe la ID unde se „mulgea” mai bine pe timpuri le-am băgat evaluare automată pe bază de teste grilă în BlackBoard. Poate să vină și Rectoru… și Ministreasa, chiar și Președintele Ales… că nu are ce-i face. La finalul testului apare nota și studentul știe dacă a trecut sau nu. Automat nota e dusă în baza de date și afișată în catalogul studentului. Versionare, dublă aprobare la modificare, audit pe fiecare operațiune… păi ori suntem informaticieni, ori nu?

Păi dacă eu nu am ce fura… de ce altul ca mine să fure? Doar pentru că este în politică? Păi nu zice la cartea de căpătâi că oamenii se nasc egali? Atunci și el s-a născut om, nu politician… deci dacă eu nu fur nici el să nu o facă.

Dar tata fură? Păi la o palmă de pământ pe care o are el de la cine să fure? Nu mai sunt CAP-uri, IAS-uri și alte forme de culturi ale statului din care să furi. Dacă te duci în lanurile lui Porumboiu ca să furi 4-5 popușoi pe care sa-i fierbi să să-i dai la nepoți să-i mănânce, întâi te împușcă paznicii și după aia dacă scapi te întreabă cu ce ocazie pe la ei. Deci nici el nu fură. Mai nou îmi spunea, ceea ce eu nu prea credeam, că sunt oameni la tară care nu au ce mânca. Păi dacă la Porumboiu îi împușcă, în momentul în care vin pe glia ta, cutuma spune să bagi furca în el și după aia să-l întrebi cu ce ocazie pe la tine.

Deci ei nu fură… asta ne îndreptățește să mai spunem că toată lumea fură? Păăăăi nu prea se justifică. Sigur orice proces logic inferent dacă nu este validat poate avea scăpările sale. Pot fi acuzat de băsism și e clar că îmi caut eu exact acele cazuri particulare prin care să demonstrez contrariul. Mai ales că PM-ul nu a furat de la nimeni și mai ales nimeni nu l-a reclamat că ar fi furat de la el.

Pe timpul când toate mergeau bine în țara asta lectorii ajungeau în 2-3 ani conferențiari și în alți 2-3 profesori. O carte, 4 articole publicate la unde o fi fost, de îmbătat bine o comisie și o gașcă de colegi și cam acestea erau criteriile de promovare de la un grad la altul. E clar că sunt cam exagerate afirmațiile de mai sus și că ele erau în cea mai mare parte doar excepții nu o regulă de zi cu zi. Daaar nu pot uita din perioada respectivă (2002 parcă) un articol la o conferință științifică internațională cu prezență din România și Moldova, a unui mare profesor și care se intitula ceva de genul: aplicații de arhivare electronică a documentelor și al cărui conținut era un copy/paste din helpul de la WinZip! Păi ori suntem cercetători ori nu?

Vă dați seama câtemai de-a frigidere pline de mezeluri și-a luat Funeriu cu noile norme ale lui de promovare!? Ce e acela factor de influență în articole ISI pe care trebuie să le plătești cu 400-500 de Eur ca să le poți publica sau susține la o conferință? Ce e aia 400 de Eur când veniturile tale lunare sunt sub acea sumă? De ce adică să promovezi exclusiv pe cercetare științifică atâta timp cât mare parte din timpul la facultate ți-l petreci la catedră? Care este plus valoarea care o dai tu pieței și studentului prin faptul că ai cercetat influența pixelului albastru din colțul din stânga sus al ecranului în productivitatea lucrătorilor informatizați din domeniul panificației? Unde este echilibrul dintre cele patru dimensiuni (teaching, research, administrative și prestige) ale unui cadru didactic, atât de bine reglementate în cadrul universităților din top 100 mondial?

Revin la … ce treabă are asta cu doctoratul PM-ului? Așa erau vremurile! Nimeni nu era interesat de nimic etic ci de propria sa ascensiune. Așa era acea perioadă… și mulți am avut culoarele noastre sau am fost prea tineri pentru asta. O vorbă veche spune așa: dacă tata a purtat opinci, eu nu am voie să port cizme? Dar aici nu se aplică asta ci tocmai inversul său: Dacă tata purta cizme, eu de ce sunt obligat să port opinci chiar dacă fac același lucru ca el? Poate din cauză că ne chinuim de prea mulți ani să ajungem și noi măcar într-un top 500 mondial? Anul acesta Cuza a ajuns la 601+… și asta nu mulțumită mie ci multor alți colegi cu vizibilitate internațională. Cârcotaș fiind nu pot să mă leg de faptul că mulți din acei colegi au câte 25-30 de studenți într-o serie de curs, iar eu am în cel mai fericit caz 125. Una este să ții ore cu 25 de studenți să le dai examen la final și să le pui note și alta este să faci EVP cu 125 de studenți unde ai în cel mai fericit caz 6-7 examene de-a lungul semestrului. Pentru ce atâta chin? Pentru că vrei ca din cei mulți, cât mai mulți să ajungă să mănânce o pâine cât mai albă. Așa mi-am înțeles eu rolul, așa mi-am imaginat eu profesorul și așa fac. Îmi pasă prea mult de viitorul studenților?! Sincer da. În calitatea lor pe piața muncii mă oglindesc eu ca și profesor. Și cum a fi cadru didactic nu este suficient ca să-ți întreții o familie, îmi pasă de imaginea mea pe piața muncii pentru serviciile de consultanță pe care le-aș putea prinde într-o societate normală, în care legile șpăgii, comisioanelor, intereselor propriilor grupuri, și las-o mă că merge și așa nu ar face diferența … și pe piața de consultanță IT.

Bine, bine… dar ce treabă are acel doctorat plagiat cu starea de fapt? Păi din câte știm, domnul PM (observați că P este lângă O pe tastatură… Doamne! Era să scriu O în loc de P) este conferențiar, iar ca să ajungi conferențiar ai nevoie de doctorat. Implicațiile nu se opresc aici. Pe timpul când domnu PM a ajuns doctor se dădea de la stat 25% în plus la salariu pentru că aveai gradul de doctor. Asta, din superficialele mele cunoștințe de drept se cheamă fals și uz de fals în scopul obținerii de foloase necuvenite. Cred că face parte din codu penal, nu?

Bun, dar nu a luat de la nimeni… pentru că funcția de conferențiar o ocupă la o Universitate privată. Cum sunt un mare fan al curentului care susține termenul de fabrici de diplome, aș putea chiar să mă bucur că PM-ul e băiat deștept și le-a luat banii ălora. Dar Universitatea de care vorbim… nu este dovedită a fi una din cele mai nașpa universități private din România… și cum vorbim de toleranță și concurență poate că o să mă rezum la a spune că nu e treaba mea ce fac dumnealor cu banii contribuabililor lor.

Daaar avem o altfel de mare problemă. În perioada de după 2004 de când a devenit doctor cu 25% în plus la salariu domnul PM a ocupat și o serie de funcții publice… plătite desigur din banii tuturor contribuabililor! Bani care ar fi asigurat niște pastile în plus într-un spital s-au dus pe 25% în plus la salaru unui viitor PM.

Acum înțelegeți de ce mă doare atât de tare? Nu stau în picioare argumentele?! Mai am unul… de spus. Restul le păstrez pentru comentariile iubitorilor de plagiatori.

Că lumea fură, că unii au făcut și au dres, și au ajuns, e treaba lor. Bravo lor! Mă bucur pentru ei. Că regulile nu-mi mai permit și mie să fac la fel… da ar putea să mă oftice, doar dacă nu aș fi conștient că doar cu mai multă exigență, prestanță și implicare poți să crești nivelul de calitate a muncii pe care o faci dar mai ales a imaginii cu care ești văzut de oamenii din jur dar și de colegii din exterior! Regulile, normele și metodele, nu erau perfecte nici atunci, nici acum și întotdeauna s-au găsit portițe de scăpare, eludare, îndulcire pe românește a acestora.

Daaar… Din 2008 ne-am cumpărat acel BlackBoard pe care l-am mai amintit și mai sus. În el am găsit o mică și insignifiantă, aparent, aplicație de detectare a plagiatului! Și având șefi cu mintea luminată, mi-au acceptat și această nouă găselniță, s-a implementat și se utilizează din plin pentru referate, proiecte, lucrări de licență și disertație. Cei mai împotriva noului sistem au fost studenții… dar nu la nivelul de revoltă la care mă gândeam. Oare de ce?! Pentru că sunt conștienți că NU le cerem decât să nu fure! Să fie cinstiți! Să-și facă singuri lucrările… și să dovedească în acest fel că merită să mănânce acea pâine albă de pe piața muncii! Daaaar acum ce justificare mai am eu în fața lor? Cum poți să le mai justifici că nu e bine să fure și că munca te înnobilează, când al doilea sau al treilea om în stat si-a construit cariera academică pe un fals?!

Tot mai multe universități implementează sau au în plan să implementeze soluții antiplagiat. Așa! Șiiii… cum vor motiva ele acest demers în fața unor organizații studențești poate mai bine organizate decât cele de la noi?

Dacă voi aveți un răspuns … îl aștept cu interes!

Până atunci încă mai sper într-o retragere a titlului de doctor. Că vrea să stea PM, e treaba lui. Că ne afectează pe toți imaginea proastă pe care o are… aș spune că doar indirect iar pentru unii insesizabil. Pe tata îl afectează dacă nu plouă la țară, pe vecinul meu manelist de la apartamentul inferior îl afectează că i se termină băutura. Pe … a 12-a îi afectează Bacu… pe mulți părinți îi afectează începerea școlii, deci NU ne pasă de doctoratul lui Ponta.

Daaar mie îmi pasă! Și ar trebui să le pese tuturor celor care și-au făcut în mod cinstit un doctorat… și tuturor celor care sunt în chinurile facerii acelui doctorat… dar mai ales ar trebui să le pese conducătorilor de doctorat pentru că ei au cea mai mare influență în mediul academic! Și ar mai trebui să le pese tuturor celor care NU iubesc minciuna și mitocănia cu care ne spune că el nu a furat nimic… când este atât de vizibilă dimensiunea hoției!

Anunțuri

4 gânduri despre “Daaar… de ce îmi pasă mie de plagiatul PM-ului ţării?!

  1. Valy, trecând peste câteva inexactități (articole ISI plătite – sunt o mulţime care nu cer bani; avansări la foc automat – aveai dreptul la un „excepțional” cu acordul Senatului, dacă aveai punctaj bun). Trăim într-o ţară, în cel mai bun caz, bolnavă. Am momente când mi se pare „moartă”….

    Nu faptul că Ponta a plagiat este înfiorător. Să fim realiști: nu este singurul! Înfiorătoare este „armata de înălbitori” pusă în mișcare! Inclusiv juridic! Pornind de aici, te întreb: realizezi cât de putred este sistemul?

    Apreciază

    • Adi, de acord cu tine, ca sistemul pare putred, si ca lastarii tinuti in umbra putrezesc si ei pana ajung la lumina… Dar nu este o solutie sa tai toata padurea si sa plantezi alta. Solutia este sa cresti numarul de ciocanitori :)

      Apreciază

    • Foarte putred domn profesor. Incepand de la Basescu eram sa spun pana la Eminescu dar nu e asa. Corupere este la toate nivelele de multe ori gasita sub forma de mita, interese, ochi frumosi etc…:) Exemplu pe cine aleg profesorii sa ii ajute daca nu pe studente :)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s